O reuniune a Consiliului Politic Naţional al PSD şi alta a grupurilor parlamentare PSD este prevăzută, începând de ieri, la Neptun, discutată urmând a fi, între altele, oportunitatea depunerii unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului Cîţu, înaintea Congresului PNL. Iniţial, pentru a nu fi interpretată ca imixtiune în „scandalul” de la liberali, social-democraţii aveau în vedere un asemenea demers după Congres. Prima remarcă a jurnaliştilor, prezenţi la faţa locului, a fost absenţa lui Vasile Dâncu, considerat de unii „strategul partidului”, la „o porţie de hamsie” în Olimp, unde prezenţi au fost Marcel Ciolacu, Mihai Tudose, Sorin Grindeanu şi liderul local al social-democraţilor Felix Stroe, semn că relaţiile acestuia cu staff-ul partidului s-au cam răcit. Fireşte este o opinie, şi nu este exclus ca ea să fie hazardată. Cert este că agenda discuţiilor este una încărcată, la acestea participând şi liderii social-democraţi de Dolj, deplasaţi în cursul zilei de ieri. Pe de altă parte, cum relaţia din coaliţie, între USR-Plus şi PNL se şubrezeşte pe zi ce trece, social-democraţii trebuie să-şi stabilească o strategie cât mai coerentă, într-un moment în care la orizond se profilează „o austeritate de ţinut minte”. Mai ales că „libertarianul” premier Florin Cîţu nu-i vede pe români „sărăciţi” de explozia preţurilor şi îngheţarea veniturior. Faptul că lui Florin Câţu i se reproşează că este interesat doar ca marile corporaţii să facă profituri de pe urma populaţiei, deja nu mai are nici o importanţă. Concluziile economiştilor social-democraţi sunt însă îngrijorătoare: ei nu exclud posibilitatea ca România să intre în incapacitate de plată ca urmare a datoriilor foarte mari pe care ţara le are, acestea riscând să treacă, în scurt timp, de 60% din PIB. După ce am fost asiguraţi că economia transmite semnale dintre cele mai încurajatoare, ţara noastră aflându-se alături de Franţa, în topul creşterii economice estimate de UE, un val de scumpiri se face resimţit, facturile la energie electrică anunţându-se ameninţătoare pentru consumatorii casnici care trec, la expirarea contractului, în piaţa concurenţială. Experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) confirmă, de asemenea, că economia României e un pacient care a ajuns la ATI, spunea Marcel Ciolacu, preşedintele PSD. FMI a recomandat guvernului folosirea oricărui venit bugetar suplimentar pentru reducerea dezastrului provocat de deficitul bugetar. În plus autorităţilor române li se recomandă îmbunătăţirea guvernanţei, eficienţei guvernamentale, în acest sens fiind nevoie de reforma companiilor de stat. Cum va profita România de oportunitatea istorică oferită de granturile din fondul european de rezilienţă, precum şi de fondurile structurale de la UE, cu o anvelopă totală de 20% din PIB, pentru următorii 6 ani, rămâne de văzut. Şi ar mai fi un detaliu, care nu poate fi ocultat: dacă în tabăra liberală confruntarea premergătoare Congresului de luna viitoare, dintre Ludovic Orban şi Florin Cîţu, nu mai are nevoie de comentarii, şi în tabăra principalului aliat de guvernare, USR-Plus, lucrurile nu stau altfel „între patronii celor două grupări”, Dacian Cioloş şi Dan Barna. Cum nici unul dintre ei, în afara unor vanităţi în exces şi apetitul de parvenire şi de agoniseală, nu excelează prin ceva deosebit, deocamdată nu sunt luaţi în seamă. Runda dialogului, de la Neptun, a staff-ului social-democrat, stabileşte aşadar viitoarele direcţii de acţiune ale principalului partid de opoziţie. Astăzi, dacă nu mâine, vom cunoaşte şi deciziile luate.