“Activ în vacanţă!” , campanie de desfăşurare a lecturii, în teritoriu, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj

0
853

Cum devenim activi în viața socială?  Lectura ne ajută să ne implicăm activ în viața socială prin cunoaștere, înțelegere, asumare, implicare, promovare Un concept foarte bine pus la punct, care se vrea pus în aplicare şi, după tot  ceea ce se desfăşoară, are şanse de reuşită, prin implicarea, într-un proiect pus în aplicare de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, cu sprijinul Asociaţiei. Astfel, în urma unei campanii desfăşurate, în această lună, astăzi au fost premiaţi, la sediul ISJ Dolj, cei care au fost pe primele locuri, în Campania – concurs” Activ în vacanţă!”, manifestare la care au participat şi reprezentanţi ai ISJ Dolj şi ai DJTS Dolj.   

În perioada 7 Iunie-27 August 2021 s-a desfășurat campania-concurs ”ACTIV ÎN VACANȚĂ!”,un proiect realizat în parteneriat de Asociația RO-TALENT, filiala Craiova, Inspectoratul Școlar Județean Dolj și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj și destinat elevilor de gimnaziu și liceu din județul Dolj. Campania-concurs ”ACTIV ÎN VACANȚĂ!” și-a propus să vină în sprijinul elevilor și personalului didactic din învăţământul preuniversitar doljean cu activități suport de dezvoltare personală a elevilor prin lectură, în direcţia îmbunătăţirii competenţelor de lectură, dar și a responsabilizării lor în vederea implicării active în viața socială.” Cititul, în sens larg, este cel mai bun drum spre cunoaştere. Lectura, înţelegerea şi interpretarea textului trebuie să devină practici şi preocupări obligatorii pentru profesori, indiferent de disciplină. Lumea cărților este cea care oferă tinerilor șansa de a vedea cu ochii minții realitățile zugrăvite de autori, de a absorbi cu interes și diferenția moduri de abordare, de gândire, precum și de reflectare a acestora în viața socială. Imaginația și creativitatea sunt apanajul oamenilor liberi, al oamenilor capabili să construiască,  al celor care au inițiative în plan personal și social. Activitățile din cadrul programului s-au desfășurat la nivelul unităților de învățământ cu nivel gimnazial și liceal, față în față sau on-line, prin sesiuni de îndrumare din partea cadrului didactic cu privire la sinteza cărții lecturate astfel, încât ea să poată fi transpusă de elev în cadrul filmului de prezentare. NU a existat o limitare, constrângere, orice lectură a putut constitui un suport pentru construirea unei idei de bază, unui mesaj pentru tineri care să contribuie la educarea mentalităților în vederea adoptării unui comportament activ în viața socială”, a precizat prof. Marinela Dumitrescu, inspector şcolar pentru “socio -umane”, în cadrul ISJ Dolj.

Premiere cu de toate

În data de 30 August 2021 s-a realizat premierea elevilor de gimnaziu și liceu care s-au implicat în această campanie-concurs. Evidențiem elevele: nivel liceal,  Gîdăr Karla – premiul I (Colegiul Național ”Carol I” Craiova), Minciună Maria Karina – premiul II (Colegiul Național ”Elena Cuza” Craiova), Știucă Gabriela Ramona-premiul III (Colegiul Național ”Carol I” Craiova); nivel gimnazial, Tudor Andreea Daiana – premiul I (Școala Gimnazială ”Constantin Gheorghiță” Podari) și Cacaliceanu Denisa Miruna – premiul II (Școala Gimnazială ”Constantin Gheorghiță” Podari). Premiile (în bani) au fost oferite de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj în cadrul proiectului ”Picătura de cultură”. Motto-ul proiectului:“Daca acțiunile tale îi inspira pe ceilalți să viseze mai mult, să învețe mai mult, să facă mai mult și să devină mai mult, atunci ești cu adevărat un lider” – John Quincy Adams. Manifestarea de astăzi a avut, ca participanţi, la premiere, şi reprezentanţi ai in stituţiilor care sunt implicate în proiect: “Vorbim despre proiectul “Picătura de cultură”, prin care susţinem dezvoltarea lecturii, indiferent de ceea ce se întâmplă”,  Diana Neamţu, consilier la DJTS Dolj; ” Pentru toţi copiii, să citească o carte este extraordinar. Ştiu, de când eram elev, că părinţii îmi spuneau să fac acest lucru. Sunt mândru că voi face premierea copiilor  şi îi îndemn pe toţi să se aplecea asupra cărţii, vorbesc de citit. Nimic nu este mai frumos” – prof.  Alexandru Gîdăr, inspector – general al învăţământului doljean.