Prins cu “pliculeţe” asupra lui

0
626

Nu mai puţin de 26 de pliculeţe ce conţineau fragmente vegetale uscate au fost găsite de jandarmii doljeni asupra unui tânăr în vârstă de 19 de ani, din Craiova. În seara zilei de sâmbătă, 29 august a.c., în jurul orei 19.00, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mihai Bravul” Dolj, aflate în misiune în municipiul Craiova, pe strada Siretului, au observat un tânăr care la vederea jandarmilor a devenit agitat, schimbându-şi brusc direcţia de deplasare. Jandarmii au procedat la interceptarea şi identificarea persoanei respective, iar la solicitarea forţelor de ordine numitul F.A. a recunoscut că deţine asupra sa şi a scos dintr-un buzunar 26 de plicuri de dimensiuni reduse ce conţineau fragmente vegetale uscate de culoare galben-verzui. Având suspiciunea rezonabilă că substanţele descoperite fac parte din categoria produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive, acestea au fost ridicate şi împreună cu actele de sesizare întocmite de jandarmi vor fi predate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor.