Uraganul Harvey ar putea costa economia americană 30 de miliarde de dolari

0
475

imagesUraganul Harvey, care a lovit Texasul, şi în special oraşul Houston, este deja considerat ca unul dintre cele mai costisitoare (al şaptelea) din istoria Americii. Principala arteră de circulaţie a Houstonului, ruta 45, se află sub ape. Sute de maşini sunt blocate pe poduri şi o bună parte din populaţie şi-a părăsit casele cu ajutorul bărcilor pneumatice, pentru a se refugia în centrele amenajate. Pagubele enorme sunt imposibil de evaluat, după anumite surse. Străzile Houstonului sunt totalmente distruse de vânturile feroce care au atins şi 215 km/h. Peste 350.000 de persoane sunt aşteptate în centrele de urgenţă ale Texasului. Garda naţională a cerut întăriri pentru a putea gestiona situaţia catastrofală. Harvey este un uragan care a lovit SUA cu o virulenţă, care îl apropie de Catrina, cu cei 1.800 de morţi, în 2005. Cum circa 30% din capacităţile americane de rafinare a petrolului se află pe coastele Texasului, activitatea este paralizată. În largul Golului Mexic, zeci de cargouri şi port-containere se află în aşteptare pentru încărcare, Houston fiind al doilea port al SUA. Duminică, s-a iscat o polemică între guvernatorul Texasului Greg Abbott, care preconiza evacuarea Houstonului, şi primarul democrat al oraşului, acesta susţinând „deplasarea a 6,8 milioane de locuitori”. Donald Trump este aşteptat astăzi, după ce a salutat implicarea instituţiilor federale în măsurile de protejare a populaţiei, în două teleconferinţe cu factorii de decizie şi o reuniune de criză a cabinetului său.