Peste trei procente în plus, comparativ cu 2015, la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului

0
393

rezultate bacS-a încheiat şi cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului, din acest an, şi rezultatele sunt , pe undeva , mulţumitoare, cu atât mi mult cu cât procentajul promovabilităţii este în creştere, comparativ cu anul trecut. Mai mult, după un eşec, în vară, o elevă a Colegiului Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi” a dovedit că nu se cramponează de un insucces şi merge mai departe, obţinând cea mai mare medie în această sesiune.

 În iulie-august 2016 au fost înscrişi 1.252 de candidaţi la Bacalaureat, mai mulţi alegând retragerea, dar, şi aşa, procentajul promovabilităţii este de 27%, , faţă de 23,61% în anul precedent. „S-au înregistrat 304 absenţi, la toate proberle, iar trei candidaţi au fost eliminaţi. Dintre cei care s-au prezentat în sălile de examen, 256 au obţinut notă de promovare, 210 dintre medii fiind cuprinse în intervalul 6,00 – 6,99. Toţi cei declaraţi respinşi au dreptul de a depune contestaţie, nu  ştim numărul acestora, dar credem că cei mai mulţi vor opta pentru această formă din totalul celor 171 care au avut nota între 5,00 – 5,99. Dintre instituţiile de învăţământ preuniversitar, cele mai bune rezulttae le-au avut Liceul Teoretic „Tudor Arghezi” (60%), Liceul Teoretic „Henri Coandă” (53,33%), Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan” (50%) şi Colegiul „Nicolae Titulescu” (48,15%). A fost o singură notă peste 9,00, obţinută de către o elevă a Colegiului Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi”, şi credem că procentul va creşte, după soluţionarea contestaţiilor ”, a declarat prof.  Nicoleta Liţoiu, vicepreşedinte al Comisiei Judeţene de Bacalaureat şi purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

Se face carte şi la „Arghezi” şi la „Brâncuşi”

Prima instituţie în lasament este Liceul Teoretic „Tudor Arghezi” din Craiova. „Am  văzut rezultatele şi nu pot decât să mă bucur, cu atât mai muklt cu cât, din ceea ce am înţeles, sunt copii din promoţiile anterioare. Acest lucru divedeşte că atât ei, cât şi cei care i-au pregătit au depus eforturi, iar pentru noi este un rezultat cât se poate de bun” – prof.  Lucian Săndoi, director al Liceului Teoretic „Tudor Arghezi”. Dar, „bijuteria” vine de la Colegiul Tehnic de Artze şi Meserii „Constantin Brâncuşi”. Acolo, o fată, Maria Neacşu, a trecut peste elecul din sesiunea anterioară, şi a promovat cu 9,20, singura notă peste 9,00 din tot judeţul. „A fost una dintre cele mai bune eleve ale noastre. În vară, nu a dat atenţie la una dintre materii, a picat, dar s-a pregătit foarte bine, iar rezultatele le vedeţi şi dumneavoastră. Pentru noi este o mândrie” – prof.  Laurenţiu Puicin, director al CTM „Constantin Brâncuşi”.