Urmărit internaţional prins de poliţiştii doljeni

0
468

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Secţiei de Poliţie Rurală Nr. 1 Craiova l-au depistat, joi, în comuna Goieşti, pe Marin Şuiu, de 51 de ani, din localitate, urmărit la nivel internaţional de autorităţile judiciare din Ungaria, cu mandat european de arestare, pentru reţinere de bunuri, faptă comisă începând cu anul 2010 pe teritoriul acestui stat.   Cel în cauză a fost condus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova care a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 ore, ulterior fiind prezentat Curţii de Apel Craiova, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 15 zile în vederea finalizării documentelor de extrădare, după cum au anunţat reprezentanţii Curţii de Apel Craiova.