Întâiul trofeu pentru „Tata” Martino, dar unul fără glorie! / Barça a câştigat Supercupa Spaniei

0
403

FC Barcelona a remizat pe „Vicente Calderon” cu Atletico Madrid, scor 1-1 şi venea la returul de pe „Nou Camp” cu alte gânduri.

Elevii lui Gerardo Martino nici nu concepeau să nu înscrie, însă au reuşit să câştige a 11-a Supercupă din istoria clubului graţie golului marcat în deplasare, partida de miercuri noapte terminându-se cu un rezultat alb, 0-0.

Deşi Messi şi Neymar s-au aflat pe teren toate minutele (titulari prima oară într-un joc cu miză), meciul a fost unul puţin spectaculos, făcând notă discordantă cu ultimele dispute directe dintre cele două team-uri.

Pe final (89) Messi a ratat un penalty, luând la ţintă „transversala” porţii lui Curtois. Din minutul 81 Atletico a evoluat în inferioritate numerică, după ce Felipe Luis a încasat direct cartonaşul roşu pentru un fault. Şi colegul său Arda Turan a păţit-o (90+1), însă doar de pe banca de rezerve, turcul înlocuit în minutul 72 protestând violent la o decizie a „centralului” David Fernandez.

Echipe

Barcelona: Valdes – Dani Alves, Pique, Mascherano, Jordi Alba – Xavi, Busquets, Fabregas (Iniesta 73) – Sanchez (Pedro 65), Messi, Neymar. Antrenor: Gerardo Martino.

Atletico: Courtois – Juanfran, Godin, Miranda, Filipe Luis – Koke (Leo Baptistao 89), Mario Suarez, Gabi, Arda Turan (Adrian 72) – Diego Costa, Villa (Rodriguez 84). Antrenor: Diego Simeone.