Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură -FAO a recomandat ieri o monitorizare şi o vigilenţă sporită în faţa virusului gripei aviare într-un moment în care o tulpină mutant a acestui virus se propagă în Asia şi dincolo de aceasta. Cel mai recent deces a survenit la începutul lunii în Cambodgia, unde au fost înregistrate opt cazuri de infectare umană în acest an, toate mortale, a subliniat agenţia ONU, care vorbeşte despre riscuri imprevizibile pentru sănătatea umană. De la prima sa apariţie în anul 2003, 565 de persoane au fost infectate de virusul H5N1, iar 331 au decedat, a amintit FAO, citând cifrele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
În acelaşi timp, virusul gripei aviare a omorât sau a dus la sacrificarea a peste 400 de milioane de păsări şi a cauzat aproape 20 de miliarde de dolari de pagube economice în lume înainte de a fi eliminat din majoritatea celor 63 de ţări infectate la apogeul său din 2006.
Însă anul 2008 a fost marcat de premisele unei recrudescenţe a expansiunii geografice a H5N1, afectând atât păsările domestice, cât şi cele sălbatice. Potrivit lui Juan Lubroth, veterinar-şef la FAO, se pare că această expansiune ar fi legată de mişcările migratorii ale păsărilor: în ultimele 24 de luni, H5N1 a fost depistat la păsările domestice şi sălbatice din ţări în care a dispărut de mai mulţi ani. Regiunile afectate recent se află în Israel, în teritoriile palestiniene, în Bulgaria, în România, în Nepal şi în Mongolia.