RAZIE A POLIȚIȘTILOR DOLJENI PENTRU ASIGURAREA UNUI CLIMAT CORESPUNZĂTOR DE ORDINE ȘI SIGURANȚĂ PUBLICĂ

0
303

În noaptea de 29/30 iulie, în intervalul orar 22.00-03.00, pe raza municipiului Calafat, a fost organizată o acțiune tip „Razie”, cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea, combaterea faptelor antisociale și a traficului și consumului de substanțe psihoactive.

În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, criminalistică, investigații criminale, investigarea criminalității economice și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Alături de polițiști s-au aflat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj și ai Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.

Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violenţă pe stradă, în baruri și în zona societăților cu profil de săli de jocuri de noroc și pariuri sportive, precum și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate și legitimate aproximativ 448 de persoane, fiind verificate și controlate 13 societăți comerciale, dar și 82 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 31.000 de lei, dintre care 2 pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, 7 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, au mai fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind confiscată suma de 646 de lei.

Totodată, forţele de ordine au constat în flagrant delict şi o infracţiune la regimul rutier.

În cadrul activităților desfășurate, conducătorilor auto le-au fost aduse la cunoștință modificările legislative în materie penală, respectiv, în cazul conducătorului auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, iar scopul acestora nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a preveni orice eveniment negativ, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.

Exemple:

  1. Cu ocazia activităților desfășurate, s-a efectuat controlul unei societăți comerciale, din municipiul Calafat, unde s-a constatat faptul că nu este asigurată ordinea publică prin personal propriu specializat.

În cauză, societatea comercială a fost sancționată contravențional conform Legii nr.61/1991, cu amendă în valoare de 3.000 de lei.

  1. În urma controlului efectuat de polițiști în incinta unei societăți comerciale, s-a constatat faptul că agentul economic nu a evidențiat în aparatul electronic fiscal suma de 474 de lei, reprezentând diferența dintre soldul scriptic și soldul faptic.

Agentul economic a fost sancționat contravențional conform O.G nr.28/1999, cu amendă în valoare de 10.000 de lei, fiind confiscată și suma de 474 de lei.