Universitatea Craiova, la o nouă eliminare scandaloasă din Europa

0
1114

Universitatea Craiova a atins un abis din punctul reprezentării europene. Eliminată în decurs de un an de gruzini şi albanezi, care nici măcar nu au prins podiumul în campionatele interne, Ştiinţa îşi trece în cont cea mai neagră perioadă din istorie în Europa. Cupa României şi Supercupa, cucerite anul acesta, au rămas numai în palmares, dar şi-au pierdut rapid sclipirea, după o nouă ruşine europană. Craiova nu a arătat în halul acesta de mult timp, o echipă total debusolată, care chinuie, nici pe departe nu încântă. Returul cu Laci a fost groaznic. Fără ocazii, fără dorinţă, fără putinţă. O adevărată tortură, aşa cum au fost multe din meciurie de anul acesta ale alb-albaştrilor, dar nu atât de expuse. Nu mai contează ce le-a spus Reghecampf în cele două zile, cert este că Universitatea a arătat mult mai rău chiar şi decât în prima manşă a dublei cu albanezii. E greu de presupus că în actuala componenţă alb-albaştrii vor putea face un campionat decent, play-off-ul fiind un obiectiv înalt pentru o astfel de echipă. Fanii s-au adunat în miez de noapte să le reproşeze jucătorilor ruşinea, dar o asemenea echipă nu are niciun fel de perspectivă, indiferent ce staff are la cârmă.

Nistor: „Am scris o nouă pagină neagră din istoria Universităţii Craiova”

La final, discursul lui Reghecampf a fost: “Le-am spus jucătorilor că nu va fi un meci uşor. Nici noi nu aveam soluţiile să desfacem un joc ca acesta din seara asta. Nu este un motiv să nu încercăm să câştigăm. Am avut 2-3 şanse bune, nu am reuşit să marcăm. Nu mai are rost să discutăm acum. Vom face o analiză. Avem probleme de lot, urmează un meci în Liga 1, eu acum trebuie să încerc să creez un nucleu, să încerc să-i îmbărbătez, să facă tot ceea ce se poate pentru a câştiga un meci. O să încerc în seara asta să stau de vorbă cu jucătorii şi să încerc să-i aduc la un nivel să ne putem bate cu orice echipă. Încerc să-i calmez, să-i fac să vadă că s-a terminat. Toţi suntem dezamăgiţi, trebuie să lucrăm mai mult, să facem o analiză şi să facem mai bine la anul. Nu e uşor într-o singură zi să-ţi iasă trei echipe din cupele europene. Avem de muncă, în momentul când vom avea spectatori în tribună va fi cu totul altceva”.

Dan Nistor a adăugat: “Este o seară dureroasă. Din punctul meu de vedere ăsta este nivelul. Cred că puteam să marcăm, am avut 2-3 şanse. Dacă înscriam altfel se juca meciul. Am avut şi ghinion la acea bară. Dar asta este. Sunt supărat, dezamăgit, e o seară neagră. Trebuie să muncim mai mult. Nu contează cine pleacă, cine vine, nu trebuie să găsim alibiuri. Astăzi am scris o nouă pagină din istoria Universităţii Craiova, neagră. Asta este valoarea noastră în momentul de faţă. Nu pot să cred că nu ne-am calificat, atât noi cât şi celelalte echipe. Chiar nu-mi vine să cred”.

Universitatea Craiova – KF Laci 0-0

Universitatea Craiova: Lazar – Vlădoiu, Găman, M. Constantin, Vătăjelu (Ofosu ’60) – Nistor, Screciu (Mateiu ’69), Bic (Cîmpanu ’46) – Gustavo (Fedele ’85), Koljic (Markovic ’69), Bancu. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf

Laci: Sherri – Velija, Lushkja, Malota, Roganovic – Shehu, Ignjatovic, Ard. Deliu  (Arb. Deliu ‘90+7) – Zarubica (Qato ’87), Mazrekaj (Zulfiu ‘90+7), Guindo (Prengaj ‘90+2). Antrenor: Shpëtim Duro

Arbitru: Mattias Gestranius.