Primăria răspunde în legătură cu statuia de la intrarea secundară în Parcul Romanescu

0
720

Lucrările la statuia de la intrarea secundară în Parcul Romanescu, inclusiv ordinea plăcuțelor cu numele primarilor, sunt executate conform prevederilor legale în materie și recepționate de comisia de recepție, din care a făcut parte și reprezentantul Direcției Județene pentru Cultură Dolj.

          Lucrările de construire aferente investiției ”Modernizare acces în Parcul Nicolae Romanescu și amplasare statuie” au fost executate cu respectarea avizului nr.101/Z/17.09.2019 emis de Ministerul Culturii și Identității Naționale – Direcția Județeană pentru Cultură Dolj, conform căruia au fost avizate favorabil lucrările de modernizare acces în Parcul Nicolae Romanescu și amplasare statuie, în conformitate cu prevederile memoriului tehnic și cu planșele anexă A-03 plan de situație – propunere și A-08 propunere soclu statuie.

          Piesele desenate denumite generic ”simulare foto”, între care se regăsește și planșa A-06 lista primari Craiova-simulare 3D, nu reprezintă o componentă obligatorie a documentației tehnice întocmite în vederea obținerii autorizației de construire, prevăzute în anexa nr.1 CONŢINUTUL – CADRU al documentaţiei tehnice D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.
”Simularea foto” este o planșă solicitată suplimentar de către autoritatea emitentă a autorizației de construire, cu titlu de exemplificare/randare suplimentar față de documentația tehnică prevăzută de lege, în vederea creării unei viziuni de ansamblu, înaintea etapei de execuție. Aceste planșe nu se vizează spre neschimbare și nu stau la baza executării lucrărilor de construcții.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii și ale Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, executarea lucrărilor de construcții se face pe baza unui proiect tehnic și a unor detalii de execuție întocmite de către colective de specialiști și redactate în baza unor normative de proiectare.

Prin urmare, ”Simularea foto” nu constituie detaliu de execuție, extras PT sau extras PAC, astfel încât să fie necesar a fi elaborată la nivel de detaliu și urmărită ca planșă directoare în execuția lucrărilor autorizate.

La finalul lucrărilor, comisia de recepție a semnat, fără opinii separate în cadrul acesteia, recepția lucrărilor executate, inclusiv lista primarilor Craiovei din documentația proiectului de execuție actualizat la data finalizării lucrărilor ”as built” aflată în concordanță cu realitatea din teren.

Nu lipsit de relevanță este și faptul că după încheierea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nu se mai pot face solicitări de remediere de lucrări dacă acestea nu au fost consemnate în procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Numele fiecărui primar a fost poziționat în ordine cronologică, de la stânga la dreapta, pe două rânduri, începând cu primarii din secolul 19 aflați pe rândul de jos și continuând cu cei din zilele noastre pe rândul superior. Astfel, ordinea în care apar suprapuse pe verticală, într-un anume loc, numele primarilor din epoci diferite reiese strict din criteriul cronologic respectat de la stânga la dreapta pe ambele rânduri. De altfel, se poate observa cu ușurință că numele primarului Nicolae Romanescu apare în alte trei locuri singur, urmând să îi fie suprapuse numele viitorilor trei primari Craiovei, indiferent despre cine va fi vorba.

Serviciul Imagine

Primăria Craiova