După admiterea în Uniunea Europeană, în 2004, Polonia a făcut mereu o figură exemplară, „de elev model”. În privinţa absobţiei fondurilor europene Bucureştiul a dorit chiar s-o imite, fără a reuşi, bineînţeles. De altfel, aidoma guvernării anterioare şi cea actuală, în virtutea unei bune tradiţii, cultivă o trainică prietenie, exprimată pe multe planuri, Craiova circumscriindu-se acestui demers generos. Dar nu doar „absorbţia fondurilor europene” a constituit un motiv special de privire atentă spre Varşovia, cât şi creşterea economică constantă (4,3% – media perioadei 2004 – 2014) şi cultivarea consecventă a valorilor, conform idealului european. Recentul summit NATO (8-9 iulie a.c.) de la Varşovia, în care s-a discutat, între altele, de „arcul de insecuritate şi instabilitate de la periferie” a beneficiat, se spune în declaraţia adoptată de şefii de stat şi guvern, participanţi la reuniunea Consiliului Nord Atlantic, de o generoasă ospitalitate oferită de guvernul şi populaţia Poloniei. Câştigând cu o majoritate absolută alegerile legislative din 2015, Partidul Lege şi Justiţie (PiS), eurosceptic şi conservator populist, condus de Jaroslaw Kaczynski, s-a instalat singur la guvernare deţinând o majoritate de 242 locuri din 460 în Parlament. Liberalii centrişti din Platforma Civică, din rândul cărora provenea ex-premierul Eva Kopacz, cu doar 23,4% (133 de locuri) după 8 ani de guvernare, au trecut în opoziţie. Jaroslaw Kaczynski, ex-premier, fratele geamăn al fostului preşedinte al ţării, Lech Kaczynski, care şi-a pierdut viaţa în accidentul de avion din aprilie 2010, cu alţi 90 de oficiali şi demnitari de stat polonezi, liderul partidului, este vârful de lance al politicii actualului guvern. Numai că „neînţelegerile interne” s-au transfera la Bruxelles. Ca şi în cazul Bucureştiului în 2012. Ironia este că preşedintele Consiliului European este un polonez, mai exact fostul premier, Donald Tusk, un liberal de la Platforma Civică, cum spuneam, acum în opoziţie. Spiritele sunt încinse la Varşovia de mai multă vreme. Reforma Tribunalului Constituţional, de fapt adoptarea de Parlament a unei noi legi, votată la 22 iulie a.c., a fost considerată de Consiliul Europei „o gravă ameninţare a statului de drept”, iar preşedintele Tribunalului Constituţional, Andrzej Rzepliński, s-a adresat preşedintelui ţării, Andrei Duda, cerând să nu fie promulgată. Se afirmă că inclusiv Barack Obama şi-ar fi exprimat îngrijorarea în faţa preşedintelui polonez, în luna mai. Când circa 240.000 de persoane au descins în stradă, la Varşovia pentru a protesta contra guvernului condus de Beata Szydolo, aceasta afirmând, că guvernul său nu va ceda la nici un ultimatum al Comisiei Europene. Care poate însă decide însă aplicarea articolului 7 din Tratatul European, acesta prevăzând suspendarea dreptului de vot, într-o ţară membră, în caz de violare gravă şi persistentă a valorilor UE. Procedeu niciodată utilizat, fiindcă presupune unanimitate şi premierul ungar, Viktor Orban, a dat deja asigurările cuvenite Varşoviei. Aflaţi în opoziţie, liberalii estimează că „ultima instituţie independentă va fi asfixiată de PiS”. În ianuarie 2016, preşedintele Duda a semnat o lege abilitând ministrul finanţelor să schimbe şi să revoce patronii din media publică (televiziune şi radio). S-au înregistrat şi situaţii insolite: de pildă, şeful departamentului de cultură (TVP Kultura) a fost înlocuit cu Jacek Kurski, un polemist virulent, ultraconservator, numit „pitbull-ul PiS” de opoziţie. Fratele acestui, Jaroslaw Kurski, era de multă vreme pe cealalălată baricadă, fiind redactor-şef adjunct la Gazeta Wyborcza condus de fostul dizident Adam Michinik, ex-purtător de cuvânt la Solidarnosc. A ieşit imens scandal, deşi situaţia există de decenii şi în alte ţări. Democraţia din Polonia nu are nici un iz de dictatură, şi demonstrează doar că un partid ajuns la putere, prin vot popular, poate întreprinde, măsurile legislative pe care le consideră. Că Bruxelles-ul doreşte a nu se ieşi de sub umbrela sa, asta este o discuţie.
