Stagii de practică pentru integrarea tinerilor ingineri pe piaţa muncii

0
451

250 de studenţi vor beneficia în următoarele luni de stagii de pregătire în cadrul unui proiect derulat de compania Sitco, în parteneriat cu Universitatea din Craiova şi Reloc. Pe termen mediu şi lung, această colaborare va contribui la îmbunătăţirea inserţiei studenţilor pe piaţa muncii, deoarece îi va pune pe aceştia în contact direct cu potenţialii angajatori şi îi va obişnui cu rigorile şi cerinţele unui viitor loc de muncă.    

Programul se va desfăşura până la sfârşitul lunii decembrie a.c. şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Priotară 2 „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă”, Domeniul Major de Intervenţie 2.1., „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”. Obiectivul general al proiectului vizează îmbunătăţirea calităţii procesului de formare şi dezvoltarea aptitudinilor de muncă pentru 250 de studenţi de la facultăţile cu profil tehnic din centrul universitar Craiova, prin efectuarea stagiilor de practică la potenţiali angajatori, acest lucru contribuind la facilitarea inserţiei studenţilor pe piaţa muncii. Viitorii ingineri, incluşi în acest proiect vor beneficia de consiliere şi orientare profesională, cu scopul identificării şi sprijinirii aptitudinilor reale ale acestora.

Subvenţii pentru studenţii incluşi în program

În cadrul proiectului, 200 de studenţi de la Facultatea de Inginerie Electrică vor beneficia de o subvenţie în valoare de 900 de lei, în timp ce 50 de studenţi de la Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică vor primi o subvenţie în valoare de 1.200 de lei pentru participarea la stagiile de practică. În plus, s-au prevăzut 75 de premii pentru cei mai merituoşi şi activi dintre studenţii care fac parte din grupul ţintă. „Beneficiarii acestor stagii de practică sunt studenţii. Proiectul este unul dificil din cauza termenului de implementare foarte scurt. De mai mult timp, Sitco primeşte studenţi în practică chiar şi fără să fie vorba de proiecte. Le oferim astfel posibilitatea de a lua contact cu activitatea reală. Tutorii pe care i-am ales sunt printre cei mai experimentaţi ingineri ai noştri”, a explicat Dumitru Pârvu, director Sitco.

Prin implementarea proiectului se doreşte sprijinirea studenţilor în procesul de inserţie pe piaţa muncii, reducând astfel şomajul în rândul tinerilor absolvenţi, prin promovarea unor acţiuni inovatoare de ocupare şi o mai bună corelare între aptitudinile fiecăruia, potenţialul de muncă şi oportunităţile existente pe piaţa muncii, răspunzând astfel obiectivului general al axei prioritare 2, obiectivelor domeniului major de intervenţie DMI 2.1, respectiv obiectivului general POS DRU.

Şapte parteneriate între Universitatea din Craiova şi agenţii economici locali şi regionali

Proiectul reprezintă, de asemenea, o bună ocazie de a întări relaţia dintre mediul academic şi cel economic, prin dezvoltarea a cel puţin şapte parteneriate între Universitatea din Craiova şi agenţii economici locali şi regionali. Se doreşte, în plus, implementarea unui cadru riguros, dar flexibil din punct de vedere al programului de lucru, orientat către student, pentru stagiile de practică în întreprinderi şi companii de profil din regiune. La fel de importantă este şi dezvoltarea unor competenţe profesionale şi a experienţei practice necesare unei tranziţii facile de la facultate spre piaţa muncii. Programul integrat de măsuri va conduce la dezvoltarea din punct de vedere socio-profesional a membrilor grupului ţintă, la creşterea competivităţii acestora, astfel încât să poată face faţă cerinţelor pieţei muncii moderne şi în continuă schimbare. „Vreau să subliniez faptul că acest proiect le dă ocazia studenţilor noştri să se implice în activitatea reală a companiilor partenere. Scopul nostru este să le asigurăm astfel de stagii de practică. Beneficiile sunt şi de-o parte şi de cealaltă: se formează un bazin de selecţie a viitorilor angajaţi, iar pe altă parte este foarte important ca studenţii să găsească un loc de muncă la finalul facultăţii”, a declarat Sergiu Ivanov, manager tehnic în cadrul proiectului, din partea Universităţii din Craiova.