Delegații de polițiști sârbi și bulgari în vizită la IPJ Dolj

0
346

Delegații de polițiști din Bulgaria și Serbia au participat, timp de două zile, la întâlniri cu polițiștii doljeni, la sediul IPJ Dolj, în cadrul unei acțiuni care a avut drept scop evaluarea activităţilor comune de cooperare poliţienească transfrontalieră organizate la nivelul celor trei structuri. Delegațiile străine au s-au întâlnit, ieri, și cu prefectul de Dolj, care s-a declarat mulțumit de colaborarea polițiștilor din cele trei țări.

Delegaţii ale Direcției Regionale de Poliție (DRP) Vidin – Bulgaria şi DRP Zajecar – Serbia au fost prezente, marți și miercuri, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj pentru a participa la o întâlnire de lucru care a avut drept scop evaluarea activităţilor comune de cooperare poliţienească transfrontalieră organizate la nivelul celor trei structuri. La discuții au participat comandanţii celor trei unităţi de poliţie,  precum şi specialişti de investigaţii criminale, ordine publică şi poliţie rutieră, iar în urma evaluării s-a constatat faptul că acțiunile comune au constituit o oportunitate în ceea ce priveşte schimbul de informaţii cu privire la asemănările procedurilor de lucru şi deosebirile care există la nivelul poliţiilor din cele trei ţări. Încă din anul 2009, Poliţia doljeană a iniţiat derularea unor acţiuni trilaterale  RO-SER-BG pe linie de poliţie rutieră sub genericul „Trafic Rutier la Frontiera Albastră”. Astfel, până în prezent au fost organizate şi desfăşurate 12 acţiuni care au reprezentat un benefic schimb de experienţă pe linie de poliţie rutieră, constituind un exerciţiu practic anticipativ care se circumscrie Convenţiei de Aplicare a Acordului Schengen şi recomandărilor privind patrulele comune. Ulterior, colaborarea între IPJ Dolj şi Poliţiile Bulgare şi Sârbe la frontiera de sud a cunoscut noi dimensiuni, fiind desfăşurate schimburi profesionale poliţieneşti şi în alte domenii: investigaţii criminale şi ordine şi siguranţă publică.

De asemenea, ieri după-amiază, membrii delegațiilor au fost primiți de prefectul Județului Dolj, Nicolae Sorin Răducan care s-a arătat încântat de colaborarea polițiștilor: “Sunt onorat că vă avem ca şi oaspeţi în Instituţia Prefectului Judeţului Dolj. Domnul comisar şef Constantin Nicolescu m-a informat de fiecare dată când poliţiştii doljeni au participat la acţiuni în Bulgaria şi Serbia. Consider că o astfel de colaborare este bine venită, mai ales în zonele de graniţă unde problemele sunt complexe. Cu atât mai mult cu cât am înţeles că rezultatele acestei colaborări între Poliţia din România, Bulgaria şi Serbia sunt foarte bune. Vă doresc mult succes şi în activităţile următoare pe care le veţi desfăşura în comun şi sper că şi alte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vă vor urma exemplul. Vă rog să transmiteţi salutul meu omologilor mei din Vidin şi Zajecar”.