Lincar: „Vom juca ofensiv, în spirit oltenesc”

0
371

Antrenorul Craiovei a vorbit despre stadiul în care se află echipa şi obiectivele acesteia

Antrenorul CS Universitatea Craiova, Eric Lincar, şi directorul sportiv Zeno Bundea au răspuns întrebărilor presei la conferinţa de presă organizată la Zlatibor, unde alb-albaştrii se află în cantonament. Lincar a analizat perioada de pregătire de până acum şi s-a declarat mulţumit de stadiul în care se află echipa: „Totul decurge conform planului, condiţiile de pregătire sunt foarte bune, băieţii au răspuns bine atât la antrenamentele fizice, cât şi la cele tactice. Celor două meciuri amicale din ţară nu le-am supus analizei, însă de meciurile din Serbia sunt mulţumit. Am avut posesie bună, deşi încă ne lipseşte totuşi clarviziunea pe faza de atac, mai avem probleme la construcţie, însă acestea se pot rezolva. Am jucat împotriva lui Buducnost Podgorica, o echipă cu nume din Muntenegru şi am oferit o replică bună, am avut 4-5 situaţii de marca, deşi am pierdut din cauza unui penalty acordat în mod hilar. Mi-am propus ca în Serbia toţi jucătorii să aibă şansa de a evolua măcar 45 de minute pe meci, la fel şi în amicalele de acasă. Voi încerca să cristalizez un prim unsprezece, dar iau în calcul în continuare completarea lotului cu alţi jucători. ”

Problema principală – lipsa de omogenitate

Despre obiectivele pe termen scurt şi mediu, antrenorul Craiovei a comentat: „Suntem în discuţii pentru aducerea unor fotbalişti, unii chiar cu nume. E totuşi dificil să aduci în Liga a II-a jucători cu cotă, ţinând cont de nivelul la care evoluăm şi de limitele salariale. Mizăm mult pe tineri de perspectivă, care pot creşte. Trebuie să omogenizăm acest lot destul de repede, mulţi dintre jucători acum s-au cunoscut, dar am ţinut să aduc la echipă fotbalişti de caracter şi care să fi evoluat constant în ultimul an, cel puţin la Liga a II-a, unii chiar care au cochetat cu echipe din primul eşalon. Nu m-am ocupat personal de transferuri, deşi am fost sunat de mulţi jucători, unii chiar s-au prezentat la Mogoşoaia cu intenţia de a da probe de joc.

Avem un buget consistent, dar asta nu înseamnă că acesta va fi canalizat doar pe salarii, avem şi alte probleme de rezolvat, cantonamente, probleme de logistică, medicamentaţie, etc. Totuşi, vor fi bonusuri importante de performanţă. Avem şi 6-7 olteni în echipă, mi-aş fi dorit şi mai mulţi, fiindcă îmi place spiritul oltenesc, însă fenomenul practic nu a existat în Craiova în ultimii doi ani, singura echipă fiind Apă Craiova, în Liga a III-a. E greu să-i aduci pe cei care au ajuns la un nivel ridicat, cel puţin acum, în Liga a II-a”.

„Nu sunt un antrenor copy-paste, am propriul stil”

Tehnicianul şi-a expus şi filosofia de antrenor: „Majoritatea antrenorilor m-au influenţat, dar îmi place să cred că am propriul stil, nu sunt un antrenor copy-paste. Trebuie să ai personalitatea ta, modul tău de a privi fotbalul, iar dacă vrei să ai succes trebuie să vii mereu cu ceva nou. Au apărut şi la noi mulţi antrenori tineri, lideri fiind Reghecampf şi Contra, avem şi modelul portughez, cu Villas Boas, care a câştigat un trofeu european la 33 de ani. În fotbalul actual nu neapărat experienţa este determinantă, deşi nu este nici de neglijat”

Despre impactul echipei şi al său personal cu suporterii din Bănie, Lincar a precizat: „Nu cred că voi avea probleme de adaptare sau de acceptare şi partea craiovenilor. Am jucat la Steaua, dar am fost aproape de a ajunge şi la Craiova, pe vremea când Mircea Rednic era antrenor aici. Mi-ar fi plăcut să am de partea mea atmosfera din Bănie, una specială, am admirat-o şi pe vremea când eram adversar al Ştiinţei. Totuşi, vorbim despre două cariere diferite, iar Craiova este prima echipă mare din cariera mea. Nu aş avea vreo problemă să antrenez orice echipă, cu excepţia lui Dinamo, nu sunt compatibil cu acest club”. Lincar a promis că echipa va etala un fotbal plăcut în cel mai scurt timp: „Vom juca ofensiv, Craiova a fost tot timpul o echipă care s-a impus, care nu a acceptat dominarea, a avut un stil ofeinsivă, spectaculos, doar astfel poţi avea fanii aproape”.

Bundea: „Vrem suporterii aproape!”

Orădean ca şi Lincar, Zeno Bundea este obişnuit cu atmosfera din Bănie, evoluând acum 10 pentru Universitatea, el, alături de alţi olteni din echipă, având misiunea de a le oferi amănunte celorlalţi jucători despre ceea ce înseamnă Craiova: „Vreau să le transmit suporterilor că îi vrem alături precum în perioada când eram jucător la Craiova şi vor avea ce vedea. Le-am spus şi jucătorilor ce înseamnă Craiova, ce înseamnă suporterii Ştiinţei. Sunt plăcut surprins de modul cum au recţionat jucătorii, au demonstrat deja că au caracter. Nu ne interesează ce se întâmplă la un alt club, indiferent că este din Craiova sau nu, noi ne vom concentra pe rezultatele noastre, pe jocul nostru, care sperăm să satisfacă suporterii”. Bundea a menţionat şi principalele contracandidate la promovarea în Liga I: „Sunt convins că vom avea rivale puternice în lupta pentru promovare, Tg. Mureş este echipă care şi-a propus promovarea, la fel Damila Măciuca – actuala CSM Rm. Vâlcea, dar şi Gloria Bistriţa, care are aproape acelaşi lot din Liga I, poate chiar FC Bihor, deşi şi ei sunt în căutări”.