CJ Dolj a votat asocierea cu CS Universitatea Craiova

0
368

În şedinţa de ieri a Consiliului Judeţean Dolj s-a aprobat asocierea Clubului Sportiv Ştiinţa “U” Craiova cu CS Universitatea Craiova, astfel încât grupele de juniori ale Consiliului Judeţean vor evolua din sezonul viitor pentru clubul la care este implicată şi Primăria Craiovei. Din cei 36 de membri prezenţi la şedinţă, 29 au votat pentru asociere, abţinându-se doar reprezentanţii PDL. „Ani de zile, craiovenii nu au ştiut ce comoară are Consiliul Judeţean. A fost o decizie dureroasă, aceea de a alege între două echipe, dar municipalitatea ne-a cerut ajutorul. Ne-am fi dorit o singură echipă şi sper ca până la finalul acestui an să se aleagă cea care cu adevărat să reprezinte judeţul Dolj” a declarat Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj. „CS Universitatea este un club care continuă tradiţia Craiovei Maxima, care ne-a încântat în anii 80 şi la începutul anilor 90. Este un proiect frumos şi de viitor, cu care sperăm să promovăm în prima ligă şi peste câţiva ani să câştigăm campionatul”, a spus directorul CS Ştiinţa “U” Craiova, Bogdan Pâncu.