Trei trasee RAT Craiova vor fi deviate de mâine

0
423

De mâine, vor fi deviate trei trasee de autobuze care circulau, de regulă, prin preajma pasajului subteran, aflat acum în lucru. Conducerea RAT Craiova a anunţat că sunt vizate traseele 5b, 24 şi 29b, care vor fi modificate pe retur. Traseul 5b va circula, la întoarcere, pe ruta Piaţa Centrală – strada „C. Rădulescu Motru” – strada ”Împăratul Traian” – strada ”Sfinţii Apostoli” – strada ”Ulmului” – strada ”General Dragalina” – strada ”Caracal” – Fântâna Popova. De asemenea, traseul 24 va circula, pe retur, astfel: Vama Lăpuş – strada ”Împăratul Traian” – strada ”Ulmului” – strada ”General Dragalina” – strada ”Bujorului” – strada ”Arieş” – strada ”Eugeniu  Carada” – strada ”C.D. Fortunescu” – strada ”Simion Bărnuţiu” – Peco Romaneşti. Traseul 29b va avea, de asemenea, o rută modificată la întoarcere: Piaţa Centrală – strada C. Rădulescu Motru – strada „Împăratul Traian” a – strada „Sfinţii Apostoli” – strada „Ulmului” – strada „General Dragalina” – strada „Bujorului” – strada „Arieş” – strada „Eugeniu Carada” – strada „C.D. Fortunescu” – strada „Simion Bărnuţiu” – Bucovăţ. Staţia îmbarcare-debarcare calatori „Ulmului” ce deserveşte traseele 24 şi 25 va fi mutată înainte cu 50 metri de intersecţia străzilor „Împăratul Traian” şi „Ulmului”, sens Centru. Celelalte trasee ale RAT Craiova nu vor fi modificate.