Inspectorii de muncă va controla totul

0
450

Este venită, deja, canicula, iar autorităţile din domeniu au asigurat măsuri de prevenire a cauzelor provocate de căldura excesivă. În ultima şedinţă ordinară a Colegiului Prefectural Dolj, subprefectul de Dolj, Cristian Şovăilă, a atras atenţia asupra măsurilor care trebuie asigurate şi a făcut cunoscute, prin colaborarea Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, punctele de Prim Ajutor, în perioada de vară. Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj vine cu propriile măsuri şi va monitoriza activitatea agenţilor economici din teritoriu.

 itmAvând în vedere atenţionările meteorologice, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj a avut program prelungit, în zilele de 28 şi 29 iunie, cu publicul, până la ora 19.30, orar care va fi aplicat şi pe 30 iunie. „O echipă formată din inspectori de muncă asigură permanenţa pentru evenimentele din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Măsura de prelungire a programului a fost luată de conducere instituţiei, astfel încât deplasarea populaţiei la să poată fi făcută şi în afara intervalelor orare cu temperaturi extreme ridicate. Nu sunt singurele măsuri luate de noi şi vom atrage atenţia tuturor angajatorilor să ia măsuri pentru protecţia salariaţilor”, a precizat Adina Boboş, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj.

Măsuri care trebuie puse în practică

Ca urmare a temperaturilor crescute în ultimele zile şi a prognozei pentru perioada următoare, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj face o serie  de recomandări agenţilor economici şi instituţiilor publice. „Sunt considerate temperaturi critice extreme cele de peste 37 de grade Celsius. În aceste zile, angajatorii trebuie să asigure următoarele condiţii minimale: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice; asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă; alternarea efortului dinamic cu cel static; alternarea perioadelor de lucru cu cele  de repus în locuri umbrite, prin curenţi de aer; asigurarea apei minerale adecvate 2/4 litri/schimb/persoană; asigurarea echipamentului individual de protecţie; asigurarea de duşuri”, a mai spus Adina Boboş.

Aceasta a completat: «În perioada 26- 30 iunie s-a desfăşurat Campania Naţională privind identificarea şi combaterea muncii nedeclarate şi respectarea prevederilor legale privind timpul de lucru  şi securitatea şi sănătatea în muncă, la societăţi comerciale care au ca obiect de activitate  „protecţie şi gardă”. Au fost 20 de angajatori controlaţi. Verificările pe această linie vor continua în toate zilele aflate sub avertizare de disconfort termic, în special la angajatorii din domenii sensibile:  prestări servicii, servicii de pază, construcţii, spălătorii auto, manipulare mărfuri, transporturi şi întreţinere drumuri. Le reamintim angajatorilor că nerespectarea prevederilor legale atrage amenzi contravenţionale cuprinse între 1.500 şi 2.500 de lei».