Halep şi Niculescu, victorii facile la Wimbledon

0
82

Simona Halep s-a calificat în runda a treia a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului, după ce a trecut de italianca Francesca Schiavone cu 6-1, 6-1, după doar o oră şi 5 minute de joc. Halep va juca în turul 3 cu Kiki Bertens, locul 28 WTA, care a eliminat-o în două seturi pe germanca Mona Barthel. Scorul întâlnirilor directe între cele două este egal, 1-1, Halep câştigând pe rapid, în 2010, iar belgianca s-a impus pe zgură, în 2012. Bertens a ajuns anul acesta în semifinale la Roland Garros, fiind învinsă de Serena Williams.

Monica Niculescu a câştigat tot într-o oră şi 5 minute, dar s-a calificat doar în runda a doua a turneului, scor 6-1, 6-4 cu  sârboaica Aleksandra Krunic. În turul al doilea, Monica o va înfrunta pe elveţianca Timea Bacsinszky, a 11-a favorită.

În schimb, Marius Copil a fost învins de francezul Lucas Pouille, cap de serie numărul 32, cu 6-4, 4-6, 6-4, 6-1, în primul tur. Meciul dintre cei doi se întrerupsese miercuri seara, la 6-4, 4-6, 1-0 pentru francez. Copil (25 ani, 174 ATP), venit din calificări, s-a aflat în premieră pe tabloul principal la Wimbledon.