La Biblioteca Franceză „Omnia” are loc astăzi, ora 13.00, în cadrul evenimentului cultural „Artistul în timpul său”, conferința „Mitologii actuale ale violenței” susținută de eseistul și profesorul universitar Ionel Bușe. De asemenea, acesta va vorbi despre cele mai recente cărți ale sale, dintre care două au fost publicate la prestigioasa editură franceză L’Harmattan. „Ionel Bușe este una dintre figurile remarcabile ale Craiovei intelectuale, autor de cărţi incitante (eseu, proză), promotor al dezbaterii ideilor în spațiul public, infestat la noi de discursuri dintre cele mai tautologice şi vindicative”, spune Nicolae Coande, inițiator al proiectului „Artistul în timpul său”. Ionel Bușe este eseist, prozator, profesor universitar de filosofie la Universitatea din Craiova, director al CSIR „Mircea Eliade” și al revistei „Symbolon”, editată împreună cu Institutul de Filosofie din Lyon, invitat al unor prestigioase universități din Europa și America Latină, unde susține prelegeri pe tema imaginarului. Intrarea publicului la conferința de astăzi este liberă.