Consilierii municipali, chemaţi să vindece Termoficarea

3
435

Cele două proiecte de hotărâre de care atârnă soarta Regiei de Termoficare – cel al pierderilor şi al reducerii preţului gigacaloriei – au fost votate, ieri, într-o şedinţă extraordinară a CLM Craiova, după un potop de scuze şi explicaţii. Social-democraţii au fost puşi în situaţia de a-şi motiva votul negativ, pe care l-au dat în mandatul trecut pe aceeaşi temă, a pierderilor, în timp ce consilierii din opoziţie s-au scuzat şi ei că nu votează cum le dictează conştiinţa pentru a nu stârni antipatia craiovenilor. 

Primul proiect de hotărâre prin care s-a propus oficializarea pierderilor la Regia de Termoficare a stârnit reacţia consilierilor UNPR, care au ţinut să menţioneze că această propunere este mai veche, fiind pe masa consilierilor şi în mandatul trecut, dar a fost respinsă prin vot. „Ţin să amintesc că a mai fost dezbătut de două ori şi respins de anumiţi consilieri. Această amânare a adus prejudicii foarte mari Regiei”, a declarat Teodor Sas, consilier UNPR. Într-o manieră ironică, pedelistul Dan Cherciu, care a fost consilier şi în mandatul trecut, le-a reamintit colegilor modul cum s-a votat acelaşi proiect cu câteva luni în urmă, când a fost pus prima dată pe ordinea de zi. „Am convingerea că acest proiect nu va trece astăzi. PSD şi PNL s-au opus vehement la prima dată şi nu văd ce s-ar fi putut schimba peste noapte”, a punctat Cherciu.

Şi-au împărţit acuze de la prima întâlnire

Nu a fost o poziţie prea comodă pentru social-democraţii care au prins şi mandatul trecut. Aceştia s-au văzut puşi în situaţia de a explica motivul pentru care, în urmă cu mai multe luni, s-au opus iniţiativei. Alesul PSD Bianca Predescu le-a explicat colegilor că social-democraţii nu au dat credit acestei propuneri întrucât, la vremea respectivă, o astfel de măsură ar fi avut un efect invers, complicând şi mai mult situaţia de la Termoficare. „Documentaţia referitoare la pierderi datează, ce-i drept, din septembrie 2011, ca atare este a vechii conduceri. Nu am votat atunci oficializarea pierderilor pentru că nu aveam o analiză reală în acest sens”. Aceeaşi explicaţie a dat-o şi consilierul Gheorghe Nedelescu, dar pe un ton mult mai vehement. ”Nu am dat credit acestei propuneri pentru că atunci nu întrevedeam nici o schimbare acolo. Ştiam că e un management defectuos, care ar fi complicat şi mai mult situaţia”.

Preţul gigacaloriei, redus cu 10%

După cum era de aşteptat, discuţii aprinse a stârnit şi proiectul privind reducerea cu 10% a preţului gigacaloriei. Pentru a preîntâmpina criticile, primarul Lia Olguţa Vasilescu a luat prima cuvântul pe acest proiect, motivându-şi iniţiativa. „Ne-am hotărât să ajutăm Regia de Termoficare. Am mers la Bucureşti, unde am discutat cu reprezentanţii ANRE şi ANRSC pentru obţinerea avizelor. La discuţii au participat toţi directorii implicaţi şi s-a ajuns la o soluţie de scădere a preţului gigacaloriei în Craiova. Am fi făcut aceste reduceri încă de săptămâna trecută dacă Regia ar fi avut ordine în contabilitate. Nu s-a întâmplat aşa, dar acum am reuşit să găsim o variantă, iar asta este o veste bună pentru Craiova, ca de altfel pentru noi toţi că ne va scădea factura la întreţinere”, a prezentat primarul lucrurile.

Cherciu: ”Nişte aberaţii economice”

Edilul-şef al Craiovei a fost contrazis din nou de aleşii locali. Consilierul PDL Dan Cherciu a arătat că proiectele se influenţează reciproc, iar în final craiovenii nu vor simţi un beneficiu financiar prea mare. ”Mutăm costurile din buzunarul cetăţeanului în buzunarul bugetului local. Dar, întreb eu, nu tot cetăţenii contribuie la acest buget local? Doar dăm senzaţia unora că beneficiază de un mare avantaj, dar nu reuşim să eficientizăm Regia. Îmi este tare teamă că nu rezolvăm situaţia, ci doar amânăm deznodământul”, a spus Cherciu. Mai mult, acesta i-a acuzat pe iniţiatori că urmăresc un scop politic şi că, în realitate, această reducere nu va fi aplicată decât până în toamnă, când vor fi, din nou, alegeri parlamentare. ”Toate aceste aberaţii economice vor scoate capul la toamnă, după alegeri, când nu o să mai putem să mai oferim reduceri de preţ”.

Un vot cu gândul la alt vot

Chiar dacă şi-au acuzat colegii că promovează măsuri populiste, consilierii din opoziţie au recunoscut, la scurt timp, că şi ei sunt puşi în situaţia să-şi modeleze votul mai cu gândul la alegerile parlamentare din toamnă. «Cu acest proiect punem opoziţia cu spatele la zid. Dacă suntem ”pentru”, suntem complici la o aberaţie economică. Dacă suntem împotrivă, o să spună oamenii că nu ne mai săturăm, că vrem să luăm şi pielea de pe ei. În această situaţie, vom alege calea de mijloc: ne vom abţine de la vot. Noi, cei din opoziţie, tragem un semnal de alarmă, dar nu putem să schimbăm soarta acestui proiect».

Termoficarea, prezentată ca o bombă cu ceas

Primarul Lia Olguţa Vasilescu i-a îndemnat pe consilieri să voteze favorabil proiectele referitoare la situaţia de la Regie întrucât problemele ”sunt foarte, foarte grave”. ”Trebuie să stopăm problema pierderilor pe care le are Regia şi să încercăm să o vindecăm. Dacă există o bombă cu ceas, cu siguranţă aceea este Termoficarea. Acolo problemele sunt foarte, foarte grave. Ani la rând s-a cosmetizat totul. Dumneavoastră, consilierilor, vi s-au spus lucruri frumoase, iar pierderile au fost ascunse. Situaţia e groaznică, e vorba de datorii de 2.200 de miliarde de lei vechi, şi trebuie să aplicăm corecţii pentru a îndrepta lucrurile”, a declarat primarul Lia Olguţa Vasilescu. Potrivit acestuia, Regia de Termoficare Craiova este în litigiu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru o datorie de 360 miliarde de lei vechi.

Majoritate covârşitoare la vot

Deşi proiectele nu erau însoţite de fundamentări scrise, aşa cum cere protocolul, primarul Lia Olguţa Vasilescu a încercat să îi convingă pe consilieri că socotelile se potrivesc, iar reducerea de tarif nu va cădea în sarcina bugetului local. Potrivit edilului, Complexul Energetic Oltenia a acceptat să suporte o reducere cu 17 lei pe gigacalorie, iar Regia – cu 7 lei. Iar banii Termoficării vor veni, conform spuselor primarului, mai ales din reduceri ale cheltuielilor materiale.

În cele din urmă, în ciuda criticilor care au fost aduse proiectelor, consilierii au votat ambele iniţiative. Dacă în privinţa pierderilor au existat două voturi împotrivă – fiind vorba de consilierii PDL Dan Cherciu şi Marian Vasile –, proiectul reducerii preţului la gigacalorie a trecut cu 22 de voturi ”pentru” şi două abţineri, ale aceloraşi consilieri democrat-liberali.

LAURA MOŢÎRLICHE şi RADU ILICEANU 

3 COMENTARII

  1. Despre lacomia unora,nu se spune nimic pt a fi trasi la raspundere!!Oare de ce sunt ascunsi infractorii si nu platesc pt faptele lor?Orice om de rand este condamnat pt 0,25 lei,iar Tudorache cu satra lui a facut ce a vrut si ….lasa,platesc prostii!!!DNA si ANAF….ce fac,probabil au impartit prada.!

  2. Desfintati rubrica comentarii,supara realitatea.ce sa fac>…sa bat din palme ca pe timpul lui ceausescu?!!Rusine clvpress..

  3. Stimate domn/doamna
    De ce nu se aminteste de salariile angajatilor de la termodicare? Eu nu inteleg cum pot avea unii salarii MARI cand regia are datorii. Nu sunt de acord sa se stearga datoriile fara sa se umble la salariile angajatilor.
    Nimeni nu vede ca suntem intr-un cerc vicios?
    Cand se va pune accent pe educatie societatea romaneasa va evolua.

Comments are closed.