FRF va decide neprogramarea Ştiinţei

0
338

Mititelu va trebui să se împace cu Piţurcă sau să plătească datoria de 7 milioane de euro

 

Dacă va scăpa de problema licenţei pentru liga secundă prin bunăvoinţa noilor prevederi de înscriere în campionat, Universităţii îi va fi imposibil să înceapă sezonul competiţional dacă nu rezolvă problema datoriei faţă de Victor Piţurcă. Cele 7 milioane de euro trebuie achitate selecţionerului de către Adrian Mititelu, fie acesta poate apela la indulgenţa celui pe care l-a umilit în iarnă închizându-i porţile cantonamentului. Şeful departamentului Juridic din cadrul FRF, Adrian Stângaciu, spune că soluţia ca Ştiinţa să poată fi programată este ca Mititelu să se împace cu Piţurcă sau să-i plătească suma decisă de Comisiile federale, în condiţiile în care patronul clubului din Bănie nu a apelat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne pentru soluţionarea cazului. „Decizia poate fi suspendată doar prin înţelegerea părţilor. Pe plan intern, este defintivă şi irevocabilă, iar din cate ştiu Mititelu nu s-a dus la TAS. Faptul că a iniţiat litigii în instanţele civile împotriva Comisiilor sau a lui Piţurcă nu cred că are acoperire. Cererile sale sunt nefondate, iar noi am arătat asta când am fost chemaţi. Au fost mai multe situaţii în ultima vreme, iar instanţele au precizat că nu e de competenţa lor să judece, trimiţându-le tot în sportiv. În plus, domnul Mititelu nu a mers unde trebuie, a făcut plângeri doar unde taxa de timbru este una modică, de 5 sau 10 lei”, a declarat Adrian Stângaciu.

FRF ar trebui să anunţe astăzi echipele care au dosarul complet de licenţă pentru liga secundă, însă din acest punct de vedere Universitatea ar fi absolvită de probleme, ţinând cont de înlesnirea condiţiilor de licenţiere. Campionatul ligii secunde va începe în luna august, iar până la prima partidă Ştiinţa ar trebui să-şi pună la punct problema datoriilor.