Cooperare transfrontalieră în mediul de afaceri

0
335

Asociaţia Română pentru Transfer Tehnologic şi Inovare, în parteneriat cu Asociaţia Transfrontalieră E (quilibrum) Environment, Agenţia pentru Dezvoltarea Regională şi Centrul de Afaceri Vidin, Agenţia pentru Dezvoltarea Regională şi Centrul de Afaceri 2000 Montana şi Centrul Naţional pentru Servicii de Informare Pleven implementează proiectul „Sprijinirea cooperării transfrontaliere în mediul de afaceri şi promovarea identităţii regiunii Dolj – Olt – Pleven – Vidin – Montana”. Proiectul urmăreşte dezvoltarea durabilă a regiunii transfrontaliere  Dolj – Olt – Pleven – Vidin – Montana prin promovarea oportunităţilor zonei, în vederea atragerii investitorilor străini prin identificarea şi promovarea oportunităţilor oferite de regiunea de graniţă prin măsuri şi mijloace specifice. Timp de două zile, 27 şi 28 iunie 2011, a avut loc în Craiova cea de a treia  misiune economică din cadrul acestui proiect, eveniment la care au participat companii din regiunile Pleven, Vidin, Montana (Bulgaria) şi Oltenia (România). Proiectul se desfăşoară pe o perioada de 18 luni şi are o valoare totala de 285.540 euro.