Pentru românii adulţi, şcoala online a copiilor a fost cea mai dificilă restricţie

0
427
Un român din 100 a considerat școala online drept cea mai dificilă restricție din pandemie, mai greu de respectat decât restricțiile de circulație sau purtatul măștii, potrivit unui sondaj IRES, dat publicității vineri, prezentat de edupedu.ro. Același studiu sociologic arată, referitor la vacanța de vară, că pandemia a temperat apetitul românilor pentru călătorii în străinătate. 
Studiul a fost realizat în perioada 18-21 mai, pe un eșantion de 1.341 de persoane și este declarat reprezentativ pentru populația adultă din România. El a urmărit să afle percepția populației privind măsurile de relaxare a restricțiilor impuse de pandemia Covid-19, măsuri anunțate de președinte în data de 13 mai.
La întrebarea “Pentru dumneavoastră personal, care dintre restricțiile din perioada pandemiei a fost cel mai dificil de respectat?”, cei mai mulți respondenți au menționat purtarea măștii și restricțiile de circulație, dar un procent semnificativ a menționat școala online. Astfel, pentru 24% dintre respondenți cel mai dificil a fost să poarte mască (12% indiferent unde, 7% – în exterior, 5% – în interior). Peste 30% au menționat ca principală dificultate o formă de restricție de circulație (între altele, 11% – circulația pe timpul nopții, 9% – declarația pentru deplasări). Pentru 1% dintre respondenți (populație adultă), cel mai dificil a fost să respecte măsurile legate de școala online a copiilor.
Răspunsurile, detaliat:
Sursa: IRES
Rezultatele generale ale sondajului, pe scurt:
Jumătate dintre români cred că măsurile de relaxare au fost luate la momentul potrivit, în timp ce peste un sfert cred că au fost luate prea târziu, iar 17% sunt de părere că au fost luate prea repede; trei din zece români sunt de părere că toate restricțiile ar trebui ridicate cât mai curând; peste o treime dintre români spun că au profitat, din 15 mai, de relaxarea restricțiilor; şase din zece români cred că meritul pentru relaxarea restricțiilor din această perioadă revine cetățenilor, pentru că au respectat măsurile de protecție; condiționarea unor măsuri de relaxare de rata de vaccinare îi determină pe 18% dintre români să își schimbe atitudinea cu privire la vaccinare: 12% dintre români, anterior defavorabili, spun că acum sunt pentru vaccinare, iar 6%, anterior favorabili, se declară acum împotrivă.
Apetit mai redus pentru vacanța de vară în străinătate
Sondajul IRES mai arată că, pentru moment, pandemia a temperat apetitul românilor pentru petrecerea vacanței de vară în străinătate. Astfel, dacă înainte de pandemie 32% dintre români luau în calcul să petreacă vacanța de vară în afara țării, anul acesta doar 20% doresc să facă acest lucru, procentul fiind mai mare în rândul tinerilor, al persoanelor cu studii superioare și a celor de la oraș.