Victor Ponta avea până deunăzi ceva de împărţit, oricum nedesluşibil, cu Liviu Dragnea, după ce ani de-a rândul mărşăluiseră, împreună, în opoziţie şi la putere, cunoscându-se suficient. Când s-au despărţit iremediabil, din motive oricum discutabile, au făcut-o tranşant, iniţial fără zgomot, fără a mai lăsa poteci de reconciliere. O vreme, Liviu Dragnea, devenit liderul partidului, l-a lăsat pe fostul „camarad” – termen legitimat de socialiştii francezi – să se răcorească, să spună tot ce avea pe suflet. Şi s-au spus destule, unele ca pe „buza şanţului”. Politician cu potenţial, Victor Ponta a reprezentat, mult timp, îndeosebi pe vremea opoziţiei USL, o voce de tenor de luat în seamă. A avut „sângele rece” necesar să se despartă de Crin Antonescu, la fel cum se despărţise şi de Mircea Geoană şi de alţii. La ultimele alegeri parlamentare s-a aflat pe listele social-democraţilor, dar a făcut campanie discretă pentru Pro România, şi nimeni nu a mai înţeles altceva, decât că rămâne un PSD-ist – anti-PSD-ist, precum Ion Dobrescu zis „Bilă”, din „Moromeţii” marelui romancier Marin Preda. La moţiunea de cenzură contra Guvernului condus de Sorin Grindeanu, de acum un an, Victor Ponta s-a poziţionat făţiş anti-Liviu Dragnea, generând de la compătimire la stigmatizare toate sentimentele posibile. În plus, toate mesajele sale politice ulterioare s-au redus, în chip absurd, doar la Liviu Dragnea. Nici opoziţia liberală nu s-a dovedit atât de caustică, ca anduranţă, la adresa liderului social-democrat, cum s-a arătat Victor Ponta. Mare lucru de înţeles nu mai este. În discuţie se află doi actori politici ireconciliabili. Funciarmente, fostul premier şi lider social-democrat nu are linişte şi somn din cauza succesorului, considerându-se mai bun, mai inspirat, mai abil în jocuri politice de culise, mai nu-ştim-cum. Nu e clar dacă doreşte revenirea, fiindcă nu o afirmă. Şi chiar dacă, prin absurd, din raţiuni diverse, i s-ar da dreptate, în confruntarea sa aberantă, până la urmă, cu Liviu Dragnea, Victor Ponta nu mai poate fi „marea investiţie de încredere” a stângii româneşti de acum câţiva ani. O stângă faţă de care a avut o idiosincrazie bine deghizată, rareori divulgată. Problema este alta: Victor Ponta suprinde prin îndârjirea, dacă nu ferocitatea, cu care doreşte prăbuşirea lui Liviu Dragnea. Ceea ce este de-a dreptul suspect. Pune în dificultate nu puţini foşti parteneri politici, care nu ştiu cum să se împartă. Mai nou, doreşte racolarea parlamentarilor nemulţumiţi din câmpul social-democrat, spre a vulnerabiliza întreaga guvernare pe care o doreşte prăbuşită. Într-un moment în care dacă lucrurile nu merg, aşa cum ar fi de dorit, nu decurg nici catastrofal. Victor Ponta are, desigur, multe talente, şi unul dintre ele este că se consideră „prea isteţ”. Şi s-ar putea ca tocmai „excesul de isteţime”, nu de sagacitate, să-l fi adus unde se află. Cu Sorin Câmpeanu, Nicolae Bănicioiu, Daniel Constantin şi încă alte câteva nume, fără mare „conţinut”, care i s-au alăturat, dacă nu erau deja alăturate, este greu de crezut că va rupe gura târgului, pe scena politică. Deşi, pot exista şi alte calcule, necunoscute nouă. Victor Ponta a fost liderul unei generaţii de tineri politicieni, trecuţi prin şcoala social-democrată, considerat de nu puţini o speranţă.
