Expoziţia artiştilor Marijana şi Relu Biţulescu, la final

0
424

muzeu (2)La Muzeul de Artă Craiova va avea loc mâine, 31 mai, ora 18.00, închiderea expoziţiei „Despre infante, menine, dive şi alte graţii” a artiştilor Marijana şi Relu Biţulescu. Lucrările de tapiserie, colaj textile şi pictură vor putea fi admirate însă, de-acum înainte, în catalogul care va fi lansat cu acest prilej. „Într-o prezentare grafică de ţinută, ce îi aparţine lui Relu Biţulescu, catalogul este o însoţire frumoasă de imagine şi cuvânt, textele critice fiind semnate de Cătălin Davidescu, Emilian Ștefârţă, Laura Tiparu, Adrian Guţă şi Cătălin Ștefănescu. Vă invităm să îl răsfoiţi în cel mai potrivit cadru pentru consumarea artei”, menţionează reprezentanţii muzeului. Expoziţia celor doi artişti a fost vernisată la Craiova pe data de 25 aprilie a.c.