Aproape 2.000 de femei pierd lupta cu cancerul de col uterin

0
360

În fiecare an, peste 4.000 de românce descoperă că sunt afectate de cancerul de col uterin, ţara noastră ocupând primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte incidenţa acestei boli. Femeile active, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 44 de ani, sunt cel mai afectate de cancerul de col uterin. În aceste condiţii, ieri, la Craiova a avut loc o amplă acţiune de informare a populaţiei cu privire la această afecţiune oncologică.   

dsp (1)Campania are drept obiective principale îmbunătăţirea nivelului de informare cu privire  la cancerul  de col uterin şi creşterea gradului de conştientizare referitor la importanţa vitală a prevenţiei în lupta cu această boală. De asemenea, campania îşi propune să faciliteze accesul unui număr cât mai mare de femei la testarea gratuită Babeş-Papanicolau, în cadrul Programului Naţional pentru depistarea activă precoce iniţiat de Ministerul Sănătăţii, contribuind, astfel, la ameliorarea efectelor devastatoare pe care boala le are în rândul femeilor din  România.

Povara cancerului de col uterin este cea mai mare dintre statele europene, ţara noastră fiind pe primul loc atât în ceea ce priveşte incidenţa (în România, 34,9 la 100.000 de femei, de trei ori mai mare decât media Uniunii Europene, respectiv 11,3), cât şi în ceea ce priveşte mortalitatea. Pentru femeile active (15-44 ani), cancerul de col uterin este al doilea cel mai frecvent tip  de cancer şi reprezintă principala cauză de  deces prin cancer. Peste 1.900 de femei din România pierd, în fiecare an, lupta cu cancerul de col uterin, mai multe decât în oricare altă ţară din cadrul Uniunii Europene.

Acţiune de informare în Piaţa „Mihai Viteazul”

Campania de conştientizare privind cancerul de col uterin „Protejează-i aripile!” – demersul MSD România şi al Institutului Naţional de Sănătate Publică – a ajuns ieri şi la Craiova. Evenimentul găzduit de Direcţia de Sănătate Publică Dolj a fost urmat de o activitate amplă de informare pentru publicul larg, care s-a desfăşurat în Piaţa „Mihai Viteazul”.

„14% dintre femeile din Oltenia nu şi-au făcut analizele de rutină anuale şi jumătate dintre ele nu şi-au făcut în ultimii 3 ani niciun test pentru depistarea cancerului de col uterin. 55% dintre femeile care au auzit de această boală nu o asociază cu infecţia cu virusul HPV, infecţie responsabilă pentru 99% din cazurile de cancer de col uterin diagnosticate la nivel mondial. Cancerul de col uterin este un cancer cumsecade: poate fi prevenit. Prevenţia primară şi secundară pot contribui substanţial la reducerea incidenţei cancerului de col şi a mortalităţii asociate cu această boală”, a declarat Dr. Carmen Ungurean, coordonator al Programului naţional de screening pentru cancerul de col uterin, Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Peste 100 de cazuri se înregistrează anual la Spitalul Judeţean din Craiova

dspDr. Bogdan Fănuţă, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, a subliniat importanţa utilizării ambelor metode de prevenţie disponibile în lupta împotriva cancerului de col uterin. “Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova face parte din acest program de aproape cinci ani. În această perioadă aproximativ 50.000 de femei au fost testate împotriva cancerului de col uterin. Aş vrea să atrag atenţia că acest tip de cancer poate fi depistat extrem de precoce prin acest test Babeş- Papanicolau care este gratuit. Progresul în lupta împotriva cancerului de col uterin se poate realiza doar folosind metodele de prevenţie activă, adică vaccinarea anti-HPV. Momentan, noi facem doar prevenţie pasivă, în cadrul programului de screening, dar ambele măsuri sunt la fel de necesare”, a precizat dr. Bogdan Fănuţă, managerul al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Prof. univ. dr Nicolae Cernea, coordonatorul Unităţii Regionale de Sud-Vest, Programul naţional de screening pentru cancerul de col uterin, a precizat că 100-150 de cazuri ajung în fiecare an la Secţia de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova cu cancer de col uterin. „Împreună, programul de screening prin testare Babeş-Papanicolaou şi vaccinarea HPV ar putea reduce semnificativ atât povara acestei boli asupra populaţiei României, cât şi costurile cu tratamentul suportate de stat”, a adăugat prof. univ. dr. Nicolae Cernea.