Liga Campionilor la handbal (M): KS Vive Kielce – campiona Europei!

0
384

Pentru prima dată în istoria clubului, polonezii de la KS Vive Kielce, semifinalişti în 2013 şi 2015, au disputat o finală a Ligii Campionilor. Doar în urmă cu 29 de ani, o echipă poloneză (Gdansk în 1987) mai accesase într-o asemenea fază a competiţiei. Ce s-a întâmplat la Koln, în Final Four al Ligii Campionilor, este însă… de legendă. În semifinale, polonezii Szmail, Bielecki, Lijewski, Jerecki, slovenul Zorman, croaţii Strlek şi Cupici, spaniolul Aguinagalde au trecut de PSG (28-26), care i-a avut în teren pe „monştrii” Karabatici, Omeyer, Hansen, Abalo, Narcisse. S-a vorbit de o surpriză. În cealaltă semifinală, Veszprem a eliminat pe Kiel (31-28 d.p.), dar cu un penalty (7 m) acordat generos, cu numai 6 secunde înainte de finalul timpului regulamentar. Şi a venit finala de ieri, care a oferit „miracolul Kielce”. Cu 9 gouluri avans (28-19), în repriza secundă, după 14 minute de joc, Veszprem părea câştigătoare. Polonezii nu se mai regăseau, deşi pe margine antrenorul lor, marele conducător de joc al reprezentativei ex-URSS, Talant Duyshebaev, nu înţelegea ce se petrece cu echipa sa. Momici Ilici şi Gasper Marguc, două aripi veloce, dar şi Istvan Szuci făceau legea în teren. Antrenorul Xavier Sabate desemnat în echipa tip a Ligii Campionilor presimţea că ceva nu e în regulă. Au urmat 14 minute de coşmar în care echipa sa nu a mai marcat şi Momici Ilici a adus în avans pe Veszprem (29-28) pentru scrut timp. Portarul Mirko Alilovici va apăra două lovituri de la 7 metri, dar Krzstof Lijewski va trimite meciul în prelungiri (29-29). Unde, după un suspans teribil se va ajunge la 35-35 şi apoi la loviturile de departajare (4-3 pentru KS Vive Kielce). Şi astfel, s-a scris istoria unei ediţii cu un final nebun al Ligii Campionilor la handbal masculin. În finala mică, PSG – THV Kiel (29-27).