Varga: „Pentru această atmosferă am venit la Craiova”

0
72

La finalul celui mai bun meci al său de când a venit la Craiova, Dacian Varga s-a declarat încântat de atmosfera de pe stadion şi spune că prestaţiile sale mai modeste din alte meciuri au fost cauzate şi de pregătirea fizică precară după cele 9 luni de pauză care au precedat venirea sa în Bănie. „Am dat un gol important, dar nu este golul promovării. Mă bucur că am câştigat cele trei puncte. A contat mult dorinţa mare de revanşă. Atmosfera a fost extraordinară, de aceea am şi venit la Craiova. Când câştigi, toată lumea este fericită, fanii sunt alături de noi şi mă bucur că ne-au încurajat din primul până în ultimul minut. Nu ştiu dacă este cel mai bun meci al meu. Când intru pe teren încerc să îmi fac treaba cât pot de bine, să ajut echipa. Mi-a fost mai greu pentru că nu am evoluat nouă luni, m-am pus la punct cu pregătirea fizică, însă nici acum nu sunt apt sută la sută, dar cu ajutorul colegilor va fi bine şi vom ajunge în Liga I” a spus decarul Ştiinţei. Varga îi prevede un viitor frumos lui Andrei Ivan, puştiul care a marcat pentru 2-0 la primul său joc ca titular în tricoul Universităţii: „Îl felicit pe Andrei. N-am văzut săritura pe care a făcut-o după gol, trebuie să fie atent să nu mai sară, că se accidentează şi avem belele după aceea. Este un jucător de perspectivă, va avea un viitor frumos. Mister a avut încredere în el şi nu l-a dezamăgit. Bravo lui şi sper să o ţină tot aşa”.