Derby cu scântei în culise

0
91

Războiul psihologic din jurul partidei CSU – ASA a fost unul mai încins decât duelul de pe teren

Gheorghiţă Geolgău

Rivalitatea dintre Craiova şi Târgu Mureş s-a consumat sportiv pe teren şi mai puţin elegant în culise. Scandalul s-a declanşat în prima repriză, la tribuna oficială, acolo unde delegaţia mureşeană a fost luată în colimator atât de spectatori, cât şi de oficialii craioveni. Conducerea olteană ar fi ripostat astfel, după ce nu s-a simţit tratată nici pe departe cu respectul cuvenit la meciul de la Târgu Mureş. Oaspeţii au acuzat incidentul prin intermediului site-ului oficial al clubului, adăugând că şicaele au început din noaptea premergătoare jocului. „În cursul nopţii de marţi spre miercuri, în faţa hotelului în care era cazată delegsţia ASA, au explodat două petarde de mare putere, de tipul celor folosite de forţele militare. Mai mult, autocarul echipei a fost vandalizat, persoane necunoscute încercând să forţeze una dintre uşile de acces. Problemele au continuat şi la stadionul Ion Oblemenco, în startul partidei, oficiali ai echipei noastre fiind înjuraţi şi scuipaţi de către suporterii gazdelor. Pentru a evita alte incidente, oficialii ASA au preferat să părăsească zona stadionului” se menţionează pe site-ul mureşenilor. E de discutat cât de credibile pot fi afirmaţiile ardelenilor, atâta timp cât în descrierea jocului de pe site-ul oficial s-a strecurat şi o frază stupefiantă: „În minutul 73, la a doua şi singura incursiune în atac, Ivan îl învinge pe Stăncioiu, cu un şut la colţul lung”!!!

Geolgău: „Stanciu e doar un mercenar”

Daniel Stanciu

De departe, Daniel Stanciu a fost inamicul public numărul 1, fiind înjurat în permanenţă de fani, după contrele cu conducerea olteană. La final, atât antrenorul Adrian Falub, cât şi managerul Mureşului au criticat arbitrajul, Stanciu  reproşându-i la vestiare anumite decizii lui Ovidiu Haţegan. Geolgău a încercat să-l tempereze şi a reacţionat şi în faţa presei: „ASA are o echipă bună, dar păcat că are conducători mercenari. Stanciu s-a dus să-i certe pe arbitri că nu le-a dat vreo două penalty-uri, vrea să se justifice în faţa celor care-l plătesc, deşi au avut cel mai bun arbitraj de când sunt în divizie. Asta e diferenţa dintre noi şi ei, că noi suntem mulţi care lucrăm cu sufletul la acest club, iar la ei nu au la ASA nicio fostă glorie, doar mercenari”. De asemenea, scandalul a fost aproape să degenereze şi pe marginea terenului, între cele două bănci tehnice. Balint a recunsocut după meci: „M-am îndreptat spre Stanciu acolo în teren, fiindcă m-a enervat. Asta e, o prietenie de 15 ani s-a stricat în câteva luni”. Şi Dacian Varga a subliniat faptul că declaraţiile lui Daniel Stanciu i-au deranjat pe el şi pe colegii săi.

Stanciu: „La Craiova vorbesc 20 de inşi şi nimeni nu face nimic”

În replică, Daniel Stanciu a declarat: „Nu eu am început acest scandal. Balint şi Tilihoi m-au bălăcărit, deşi eu nu am spus nimic despre ei. Nu am vorbit nimic urât de Craiova, doar că echipa nu a jucat nimic şi aici nu mă poate contrazice nimeni. Faţă de câţi bani s-au cheltuit, echipa nu are nicio idee de joc şi se chinuie să promoveze. În ciuda unui buget mult mai redus, sunt convins că noi vom termina primii, deşi nu asta era miza, ci promovarea. Geolgău m-a numit mercenar, păi Felix Grigore, pe care-l respect foarte mult, este cumva vreun oltean pur sânge şi nu ştiu eu? Eu chiar am origini în zona Olteniei, dar contează cât eşti de profesionist, nu de unde provii. Mie chiar îmi pare rău de Craiova, acolo unde vorbesc 20 de oameni şi nu face nimeni nimic. Păi ei nici nu ştiau de unde l-au luat pe Patriche, în iarnă, credeau că l-au adus de la Sportul, iar eu îl lăsasem liber de contract. Păcat, fiindcă l-am cunoscut pe patronul echipei şi mi-a făcut o impresie deosebită şi acolo s-au cheltuit foarte mulţi bani. Asta e, eu le urez să ne întâlnim din nou în Liga I!”.