Ucraina: Elicopter militar doborât la Slaviansk, 14 militari ucişi

0
350


Rebelii proruşi din estul Ucrainei au doborât un elicopter militar în apropiere de oraşul Slaviansk, în estul Ucrainei. Preşedintele interimar, Oleksandr Turcinov, a anunţat, ieri, că separatiştii au ucis 14 militari, inclusiv un general. Aceasta este una dintre cele mai negre zile pentru armata ucraineană după lansarea unor operaţiuni împotriva insurgenţilor, în estul ţării. La 22 mai, 17 militari au fost ucişi, 16 în oraşul Volnovaha, în regiunea Doneţk, şi unul în alt atac al insurgenţilor în regiunea vecină Lugansk. „Am fost informat că teroriştii au doborât, în apropiere de Slaviansk, un elicopter care transporta militari (…) cu ajutorul unui lansator portabil de rachete (de tip) sol-aer rusesc”, a declarat Turcinov în Parlament. „Paisprezece militari sunt morţi, inclusiv generalul (Volodimir) Kulcişki”, a adăugat el. „Sunt convins că forţele noastre armate (…) vor duce la bun sfârşit curăţarea teroriştilor şi că aceşti criminali pe care-i finanţează Rusia vor fi eliminaţi sau vor ajunge în boxa acuzaţilor”, a continuat Turcinov. Elicopterul ar fi fost doborât după ce transportase soldaţii la o bază militară, relatează BBC News Online. Slaviansk a fost teatrul unor confruntări violente între separatişti şi forţele guvernamentale în ultimele săptămâni.

Tocmai de aceea, MAE recomandă cetăţenilor români, inclusiv reprezentanţi ai mass-media, să părăsească imediat teritoriul peninsulei Crimeea, precum şi regiunile Doneţk şi Lugansk, ca urmare a deteriorării dramatice a situaţiei de securitate. Totodată, cetăţenii români sunt încurajaţi să evite deplasările, dacă acestea nu sunt strict necesare, în regiunile Harkiv, Sumi, Zaporojie, Nikolaiev, Dnepropetrovsk, Herson şi Odessa. MAE reaminteşte că cetăţenii români aflaţi în situaţii deosebite se pot adresa Ambasadei României la Kiev, la numărul de urgenţă +38093.625.27.17, Consulatului General al României la Cernăuţi, la numărul de urgenţă +38093.270.92.60 şi Consulatului General al României la Odessa, la numărul de urgenţă +38095.541.27.88.