RAT Craiova intenţionează să cumpere, în acest an, un lot de 40 de autobuze noi pe care să le scoată imediat în trafic, dată fiind starea foarte proastă în care se află mijloacele de transport în comun cu care se deplasează craiovenii. Toţi banii pentru aceste autobuze, care ar urma să se achiziţioneze printr-un contract de leasing, vin de la bugetul local. Ultima alocaţie este de 2,3 milioane de lei şi se face în şedinţa de astăzi a CLM Craiova, dacă aleşii locali vor vota favorabil.
„Probabil vom face un sistem de leasing pe care să-l plătim câţiva ani de acum înainte, dar măcar să circulăm în condiţii civilizate adică să fie noi, cu aer condiţionat, să fie cu gaz, pentru că avem în continuare o problemă foarte mare cu furtul de motorină. (…) Suntem campioni la motorină, pentru că nu avem nici un fel de protecţie la rezervoare şi am ajuns în situaţia în care RAT-ul are datorii de peste 10 milioane de euro, toate moştenite, inclusiv parcul auto”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei.
Edilul-şef s-a plâns că autobuzele luate de vechea administraţie erau deja casate în momentul în care le-au cumpărat. „Nici nu trebuiau cumpărate vreodată. În Craiova se circulă pe bani mulţi, pentru că noi plătim în continuare pentru împrumutul făcut de Primăria Craiova pentru aceste autobuze la mâna a doua, dintre care jumătate au fost trase la gard a doua zi după ce au fost aduse în ţară”, a mai spus primarul Craiovei.