CJ Dolj construieşte un bloc de locuinţe

0
379

Consiliul Judeţean Dolj deţine peste trei milioane de lei în fondul pentru “construcţia de locuinţe” al instituţiei, bani pe care conducerea executivă a CJ îi va aloca pentru ridicarea unui imobil de locuinţe într-una din localităţile din judeţ. Potrivit preşedintelui CJ Dolj, Ion Prioteasa, la sfârşitul anului 2010, în fondul de construcţii al locuinţelor se găseau 3,2 milioane de lei, banii fiind strânşi administraţia judeţeană în ultimii ani. “S-au strâns aproape 32 miliarde de lei vechi în acest cont. Sunt banii care se strâng din ratele pe care le plătesc în special craiovenii şi am dorit să avem o sumă de bani rezonabilă cu care să putem aborda un proiect mai mare, probabil anul viitor, respectiv un bloc de locuinţe aşa cum am mai făcut în Craiova, cum am făcut în Filiaşi. De data aceasta într-un alt oraş. Poate propunem mai multe locaţii, pe care să le aprobăm în cadrul CJ Dolj”, a declarat Ion Prioteasa. Consiliul Judeţean este proprietarul mai multor imobile, construite în Craiova şi Filiaşi, instituţia încasând bani sub formă de rate lunare din vânzarea apartamentelor. Conform unui raport al Direcţiei Economice a CJ Dolj, soldul banilor strânşi în fondul de construcţii de locuinţe, la începutul anului 2010, era de 2,1 milioane lei, Consiliul Judeţean încasând pe parcursul anului trecut alte 1,1 milioane lei, care  provin din “ratele încasate pentru locuinţele vândute”. “Sumele aferente depozitelor speciale constituite pentru construcţii de locuinţe, potrivit legii, se păstrează într-un cont distinct, deschis pe seama unităţilor administrativ – teritoriale la unităţile Trezoreriei Statului, în afara bugetelor locale, iar contul de execuţie se aproba de consiliul judeţean”, spune raportul Direcţiei Economice a CJ Dolj.