O echipă precum CF Barcelona te poate fermeca sau enerva. Unii nu suportă succesele în şir, perioadele nesfârşite de dominaţie, iar Michael Schumacher, Lance Armostrong sau Roger Federer şi-au găsit şi ei inamicii. Anumite persoane chiar se plictisesc de supremaţia unui brand şi susţin orice challanger le-ar putea-o încheia sau măcar întrerupe. Au existat din păcate şi cazuri extreme, Monica Seleş fiind înjunghiată în culmea gloriei de un fan Steffi Graf. „Barca” parcă nu merită totuşi să fie dispreţuită. O echipă care dezvoltă un asemenea joc nu poate trezi antipatii, ci doar admiraţie. Adversarii îi recunosc superioritatea meci de meci, chiar trufaşul Mourinho admiţând, printre contestările-i nejustificate, că formaţia catalană practică un joc superb. Barcelona este printre echipele care niciodată nu-şi „ia măsuri”. Nu se gândeşte cum să blocheze pe cineva, să contraatace anumite atuuri ale adversarului, să păcălească fotbalul. Mignonii lui Guardiola pur şi simplu intră pe teren şi joacă fotbal. Confiscă mingea şi încep să paseze ca la Play Station. Tiki-taka marca „Barca” este cu adevărat conceputul care revoluţionează fotbalul. La un moment dat, în finală, oamenii lui Ferguson păreau că se opresc din alergat după minge şi stau să admire ţesătura de provenienţă catalană cu motive stil pampas impregnate de Leo Messi. Pe bancă, Alex Ferguson se oprise din mestecat gumă şi se gândea că toată experienţa sa de câteva decenii în patria natală fotbalului nu-i poate ajuta pe băieţii săi să oprească tăvălugul latin. Nu-şi putea explica ce se întâmplase timp de 90 de minute nici măcar pe scările de pe Wembley, când îşi conducea
echipa spre medaliile de vicecampioni. „Este cea mai bună echipă pe care am văzut-o vreodată, nimeni nu-i poate opri” a fost a final declaraţia de adevărat Sir a scoţianului. Şi omul chiar a văzut ceva fotbal în viaţa sa. Mulţi nu-şi pot explica de unde îşi extrag catalanii motivaţia de la un joc la altul, de la un sezon la altul, de la o competiţie la alta. Campioni europeni, campioni mondiali, câştigători ai Ligii Campionilor, ai titlului în Primera şi ai Cupei Spaniei în mai multe rânduri, fotbaliştii blau-grana continuă să învingă şi să fascineze pe orice teren, contra oricărei echipe. Din nefericire pentru echilibrul disputelor, nu s-a găsit echipa care să le răspundă nu aceeaşi tactică. Toţi se gândesc cum să-i contracareze, cum să-i anihileze, nimeni nu-i poate aborda de la egal la egal. 80 la sută în semifinala cu Real, aproape 70 la sută în finala cu Manchester sunt procentaje uluitoare ale posesiei, şi nu este vorba doar de propria jumătate de teren. „Extratereştrii” nu cunosc conceptul de „minge lungă”, încep tiki-taka de la Valdes şi sunt capabili să plimbe mingea până pe linia porţii adverse. Chiar şi acolo te-ai aştepta să mai vezi încă o combinaţie. Majoritatea fazelor fixe le joacă „la mână”, cum spun rugbiştii, rareori mizează pe o lovitură de cap izbăvitoare. Barcelona actuală merită toate superlativele fotbalistice, dar şi pe cele umane. Nu există pic de aroganţă, de infatuare, de superioritate în declaraţiile, atitudinea şi nici măcar în privirile catalanilor, deşi ei nu contenesc să umilească prin fotbalul etalat orice oponent. Pur şi simplu, Barcelona se bucură de fotbal.
