Astăzi, s-a desfășurat conferința de presă dedicată lansării proiectului ECOFIT-HARD din Dolj. Denumirea completă este „Enhancing Communities and Organizations for Climate Change Transition”. Proiectul beneficiază de finanțare prin Programul Interreg VI-A România-Bulgaria 2021-2027 și are o valoare de peste 600.000 de euro.
Sunt alocate fonduri europene pentru Prioritatea 2, „O regiune mai verde”, pentru adaptarea la schimbările climatice, fiind urmărită prevenirea inundațiilor, secetei și incendiilor, prin infrastructură verde. La eveniment au participat oficiali importanți din județ. Printre aceștia s-au numărat generalul de brigadă Bogdan Vlăduțoiu (inspector – șef al ISU Dolj) și prefectul Eugen-Costel Călinoiu. Au fost prezenți și reprezentanți ai Consiliului Județean, ai IPJ Dolj și parteneri din Bulgaria.
Importanța proiectului
Inspectorul – șef al ISU Dolj, Bogdan Vlăduțoiu a subliniat relevanța acestui demers, precizând: „Pentru noi, pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență, participarea în proiectele finanțate prin fonduri europene reprezintă o ocazie deosebită pentru dezvoltarea instituțională, dar și pentru creșterea rezilienței în județul Dolj. Într-un context în care fenomenele meteo sunt tot mai neașteptate, deși este 30 aprilie vremea este ca de februarie, obiectivul principal este construirea unor comunități rezistente în fața oricăror intemperii. Istoria ne învață că putem acționa eficient în domeniul preventiv, însă probabilitatea unei situații de urgență nu va putea fi niciodată redusă la zero”. La rândul său, prefectul Eugen-Costel Călinoiu a adăugat: “Este un privilegiu și o onoare să particip la această conferință ce are ca scop dezvoltarea regiunii Oltenia și a Bulgariei. Important este că acest proiect a reușit și va trebui implementat pentru a avea un mediu mai verde și o educație mai bună pentru copiii noștri”.
Implicarea forțelor de poliție
Fenomenele climatice extreme au devenit o realitate zilnică, astfel că prezența polițiștilor este esențială. Astfel, un punct important este înființarea Centrului de Colaborare pentru Adaptarea la Schimbările Climatice de la Băilești, care va funcționa într-un spațiu modernizat din incinta Poliției Municipiului Băilești. Acesta va găzdui: Campanii de conștientizare și workshop-uri; Schimburi de bune practici cu partenerii bulgari; Activități de instruire și colectare de date. Comisar – șef de poliție Laurențiu Dumitrescu, adjunct al șefului IPJ Dolj, a declarat:„Credem că instituțiile de ordine publică pot și trebuie să joace un rol activ în adaptarea la schimbările climatice. Este o extensie firească a responsabilității noastre față de siguranța comunității”.
Colaborare strânsă între instituții
Proiectul, cu o valoare care depășește 600.000 de euro, cu durata de finalizare de doi ani,reflectă o colaborare strânsă între patru instituții cheie: ISU Dolj (lider de proiect); IPJ Dolj; Instituția Prefectului; Întreprinderea de Stat Nord-Vest din Bulgaria. Acțiunile includ dezvoltarea sistemelor de monitorizare pentru temperatură și precipitații. De asemenea, se vor implementa măsuri de management al riscurilor pentru fenomene naturale periculoase.















