Laurenţiu Lică a devenit campion cu Corona Braşov

0
347

Dacă pentru echipa de volei a Craiovei contactul cu performanţa s-a rupt odată cu despărţirea de căpitanul ei, Laurenţiu Lică, pentru acesta, retragerea din activitate şi preluarea echipei Corona Braşov a însemnat ridicarea nivelului profesional. Astfel, la sezonul său de debut ca tehnician, “Lolo” Lică a reuşit câştigarea titlului naţional cu o nou-promovată. După ce a condus în clasament aproape pe tot parcursul sezonului regulat, Corona Braşov s-a impus şi în play-off, câştigând cu 3-1 finala contra campioanei ultimelor ediţii, Arcada Galaţi. În meciul 4, disputat sub Tâmpa, formaţia antrenată de Laurenţiu Lică, având în componenţă mai mulţi jucători care i-au fost coechipieri lui Lică la Craiova în sezoanele trecute, s-a impus cu scorul 3-1, pe seturi 24-26, 25-21, 25-21, 25-19. În primele trei partide ale finalei, Corona a câştigat cu 3-2 şi apoi a pierdut cu 0-3 la Galaţi, iar în al treilea meci, pe teren propriu, s-a impus cu 3-0.

În schimb, SCMU Craiova va juca pe 1 mai, de la ora 18, în deplasare, meciul decisiv cu CSM Constanţa pentru locurile 7-8, acesta fiind cea mai slabă stagiune pentru echipa din Bănie în ultimul deceniu.