De Înviere…

0
306

Temători şi trişti, încrezătoti şi senini, am aşteptat cu aceeaşi lăuntrică vibraţie sufletească, ca de când ne ştim, Sfintele Paşte şi anul acesta. Care sunt dincolo de gând, bucurie, sentimente şi idee. E perioada în care cu toţii încercăm să fim mai buni, să ne descoperim noi înşine şi să oferim cât putem celor din jur. Poate n-avem suficiente motive de încredere, deşi menţinerea la un prag redus al gradului de incidenţă al pandemiei de Covid-19, în Dolj, este un semn să nu ne temem şi să ne simţim uitaţi de Dumnezeu, rămânând în afara spiritului pascal. De când progresismul e în floare, suntem îndemnaţi şi la aşa ceva. În afara credinţei adevărate care nu e altceva decât a fi capabili de bucurie cumpătată în plină încercare, neînfricaţi în vremuri incerte şi a ne simţi mereu asistaţi în efortul fiecăruia de ochiul suprem. Pentru că nu ai cum să trăieşti o stare şi să nu fi conştient de ea. Cum noi ne condiţionăm trăirile după criterii fără comună legătură cu împăcarea şi stima de sine, nu avem cum să dezvoltăm nivele de conştiinţă prea ridicate. În „Sfânta Împărtăşanie”, ne încredinţează Nae Ionescu, în „Opere – vol. XII”, este prezentat Hristos nu ca formă de „pâine şi vin”, ci existând în chip real: trup şi sânge. Ce înseamnă asta? Că nu putem să înţelegem prin raţiunea noastră decât ceea ce cade înlăuntrul veacului şi că pentru ce este în afara lui avem nevoie de credinţă. Din această lume, de dincolo de veac, face parte învierea lui Hristos, care înviere, ca şi înălţarea la Cer, ca şi prezenţa în mijlocul nostru sunt realităţi şi existenţe fireşti în ordinea care ţine de domeniul credinţei. A înviat Hristos. Nu Hristos–Dumnezeu, ci Hristos, omul anticipând învierea noastră la sfârşitul veacului. Anticipând-o, dar nu schimbându-i natura. Învierea lui e la fel ca învierea noastră. Şi după cum noi vom învia la sfârşitul veacului, deci după încetarea acestuia, aşa a înviat şi el în afară de veac. Afirmând prin aceasta existenţa mai multor lumi. Învierea nu este actul prin care noi am fost mântuiţi, ci numai anunţarea şi definirea lumii în care vom trăi după Judecata de Apoi. Moartea Lui, deci jertfa, este faptul hotărâtor al mântuirii noastre. Să lăsăm deci interpretările şi încercările de a înţelege şi să mărturisim smeriţi credinţa noastră nestărmutată. Lumina de Paşte are legătură doar cu dreptatea, cu morala, voinţa divină, aflate sub semnul eternităţii. Nu ni-L putem închipui pe Iisus coborând de pe cruce pentru a se răzbuna, nici pentru a porni melancolii şi spaime. Şi mai ales nu ni-l putem închipui înviind pentru a lăsa lumea în urma lui ca pe un pustiu fără orizont. Paştele sunt dincolo de gând, în inima fiecăruia o bucurie. Sfintele Paşte –sărbătorile pascale- reprezintă drumul de la suferinţă la reînviere, de la dezamăgire la speranţă.

Tuturor, Sărbători Pascale fericite cu lumină şi bucurii alături de cei apropiaţi!