Împăratul Akihito al Japoniei a abdicat, după 30 de ani de domnie pacifistă

0
444

Domnia împăratului Akihito al Japoniei a luat sfârșit marți, după 30 de ani în care monarhul a condus sub o deviză de pace, respect și dragoste. În vârstă de 82 de ani, împăratul Akihito a dat de înțeles că, în spatele deciziei istorice de abdicare, este starea sa de sănătate, care s-a înrăutățit în ultimii ani. Însă abdicarea împăratului ar putea avea o legătură și cu decizia premierului Shinzo Abe de a schimba constituția pacifistă a Japoniei, un lucru pe care Akihito ar fi încercat să îl împiedice, relatează South China Morning Post.

În timpul domniei sale, împăratul Akihito a făcut multe lucruri considerate fără precedent pentru un monarh japonez. S-a adresat oamenilor de două ori în intervenții televizate, s-a căsătorit cu Michiko, o femeie din popor, a efectuat numeroase vizite în străinătate și a încercat să remedieze legăturile diplomatice cu Coreea de Sud, recunoscând public legăturile de sânge care datează încă din secolul 15 cu fosta casă regală din peninsula vecină. (digi24.ro)