Vin francezii, la Călăraşi!

0
394

Comuna Călăraşi este printre puţinele localităţi din Dolj care a reuşit să cultive o relaţie de înfrăţire cu o comunitate din afară ţării. Legătura de prietenie cu localitatea Chartres de Bretagne, aflată în nord-estul Franţei, durează de 15 ani şi, pe an ce trece, devine din ce în ce mai puternică. După ce anul trecut o delegaţie a localităţii Călăraşi a mers în vizită la prietenii francezi, acum a venit rândul oaspeţilor din Hexagon să ajungă pe malul Dunării. Deşi mai este aproape o lună până când vor fi aici, Primăria le pregăteşte de pe acum invitaţilor un program special, dorind să le arate cât mai multe lucruri frumoase din zona noastră. 

Vergică Şovăilă

Localitatea Călăraşi şi Chartres de Bretagne din Franţa s-au înfrăţit în urmă cu 15 ani, mai exact în anul 2000 când a fost semnat jurământul de prietenie. Pentru ca lucrurile să meargă şi mai bine, cele două comunităţi au format şi Asociaţia Chartres de Bretagne-Sărata, care coordonează proiecte în ambele comunităţi. Prietenia a început imediat după revoluţie când francezii au trimis o scrisoare autorităţilor române în care îşi manifestau dorinţa ca satul Sărata să fie scos din planul de demolare. Un profesor de limba franceză a intermediat această legătură, care a continuat şi în anii următori. ”Pe 5 iunie, vom avea bucuria de a-i primi la noi pe prietenii noştri din Franţa. Sunt 32 de persoane care vor ajunge aici şi noi ne vom strădui să le oferim un sfârşit de săptămână frumos prin părţile noastre. Acum punem pe hârtie un program fiindcă este timp scurt, sunt doar câteva zile pe care le vor petrece aici, şi noi vrem să le arătăm cât mai multe locuri”, a declarat Vergică Şovăilă, primarul comunei Călăraşi.

Prietenii francezi, aşteptaţi cu braţele deschise

Ca şi comuna Călăraşi, Chartres de Bretagne are o populaţie de aproximativ 6.500 de locuitori. Francezii, spune primarul Vergică Şovăilă, sunt mai dezvoltaţi din punct de vedere al infrastructurii deoarece au un buget mult mai mare. Numai compania de automobile Citroen, care are o uzină pe teritoriul acestei localităţi,  contribuie cu o sumă de 2 milioane de euro pe an la bugetul localităţii, sub formă de impozite pe teren şi clădiri. „Ca să vă faceţi o idee, această sumă reprezintă cam întreg bugetul localităţii Călăraşi pe doi ani. Ei îşi permit mai multe investiţii decât noi şi localitatea lor arată mult mai bine, dar s-au făcut câteva lucruri frumoase şi aici, lucruri pe care vrem să le arătăm”, a mai spus Vergică Şovăilă. Autorităţile din Călăraşi abia aşteaptă să le deschidă oaspeţilor francezi uşa noului cămin cultural. În cinstea lor, Ansamblul Folcloric „Bordeiaşul” va urca pe scenă şi le va oferi un spectacol de dansuri populare româneşti, repetiţiile fiind în toi zilele acestea.

Chartres de Bretagne

240 de elevi vor participa la parada portului popular

Nu doar pentru vizita prietenilor francezi repetă dansatorii din ansamblu. Ziua comunei, aflată la cea de-a XI-a ediţie, va fi organizată, ca în fiecare an, pe data de 21 mai, de Sfinţii Constantin şi Elena. Sărbătoarea va începe la ora 10.00, cu o paradă a costumelor populare la care sunt antrenaţi 240 de copii din mai multe localităţi doljene. ”În total vor fi şapte ansambluri folclorice care vor participa la acest alai. Va fi o adevărată splendoare şi noi ţinem mult la această paradă. Frumos este faptul că atunci toţi copiii îmbracă aceste straie populare păstrate de la o generaţie la alta”, a mărturisit, la rândul ei, Olimpia Şovăilă, coordonatoarea Ansamblului „Bordeiaşul” din Călăraşi. Fiecare ansamblu şcolar va susţine un mic spectacol pe scena care va fi amenajată la stadionul din comună. Un invitat special este Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”, împreună cu soliştii şi dansatorii.

Primăria Călăraşi doreşte să combată violenţa domestică

Întors recent dintr-o vizită la Londra, unde a participat la proiectul „Start – o viaţă de calitate în siguranţă”, primarul Vergică Şovăilă doreşte să implementeze câteva idei pentru sprijinul persoanelor care cad victime violenţei în familie. „Avem trei dormitoare lângă salonul de festivităţi din satul Sărata pe care dorim să le transformăm într-un adpost de tranzit pentru persoanele care au probleme în familie. Poate să fie un bătrân care are nevoie să fie dus la un azil sau un copil care va fi preluat de asistenţa socială, iar până atunci pot să stea la noi câteva zile. Avem acolo şi o bucătărie unde se poate găti pentru aceştia şi cred eu că pentru cei aflaţi la nevoie va fi un mic ajutor”, a spus primarul Vergică Şovăilă. La vizita de studiu de la Londra au participat reprezentanţi ai Ministerului Muncii din România, dar şi Ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, care s-au întâlnit cu reprezentanţi ai autorităţilor britanice. Potrivit primarului comunei Călăraşi, discuţiile s-au purtat pe mai multe teme: egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei, violenţa domestică şi traficul de persoane.

 ***

Canalizarea va fi terminată în acest an

Aproximativ 40% din reţeaua de canalizare a comunei Călăraşi a fost realizată, iar lucrările continuă astfel încât să fie terminată până la sfârşitul acestui an. „S-au făcut şi câteva branşamente individuale, dar nu sunt funcţionale deocamdată, aşteptăm să fie pusă sub presiune toată reţeaua. Dar este un proiect important care va fi dus la bun sfârşit în acest an”, a afirmat primarul Vergică Şovăilă. Ieri, lucrările de introducere a conductelor se executau chiar la intrarea în comună dinspre Bechet.

Drumul spre Cişmeaua Albă va fi asfaltat

Primăria Călăraşi intenţionează să asfalteze un drum agricol foarte folosit de către localnici. Este vorba de porţiunea care leagă drumul naţional de zona pe care locuitorii o numesc „Cişmeaua Albă”, un drum din pământ pe care se deplasează spre terenurile cultivate vara cu lubeniţe. „Drumul are o lungime de 9 kilometri şi încercăm să îl asfaltăm cu fonduri de la Guvern”, a precizat primarul comunei.

O grindină deasă a lovit comuna

O ploaie cu grindină a lovit comuna Călăraşi, în după-amiaza zilei de marţi, dar, din fericire, nu a afectat culturile de pe câmpuri. Localnicii spuneau, ieri, că bucăţile de gheaţă nu au avut dimensiuni mari, dar că au fost o grindină deasă şi de lungă durată, în aproape o jumătate de oră, în multe curţi, pământul fiind acoperit cu o pojghiţă albă de gheaţă. „Grindina a căzut peste sat, şi mai puţin în câmp. A afectat mai mult ce aveau oamenii pus prin grădinile din curţi şi bolţile de vie, dar, din fericire, nu a distrus culturile care sunt în câmp”, a menţionat primarul Vergică Şovăilă.

LAURA MOŢÎRLICHE şi RADU ILICEANU