Preşedintele Comisiei juridice din Senat, liberalul Cătălin Boboc, a declarat, ieri, că decizia în cazul solicitării de încuviinţare a arestării preventive a senatorului PSD Marius Isăilă a fost amânată prin votul majorităţii membrilor prezenţi, deoarece parlamentarul nu s-a prezentat la audieri. Boboc a precizat că, în această situaţie, o nouă discuţie asupra solicitării DNA privind încuviinţarea arestării preventive a senatorului PSD mai poate avea loc abia după alegerile europarlamentare, respectiv în 28 mai. „Din păcate, decizia nu e una foarte fericită, o spun foarte direct, este o decizie de amânare. Sigur, într-un fel motivată de colegii mei care au propus aceasta şi au şi votat în final, dat fiind faptul că domnul senator nu a ajuns (la audiere – n.r.). Poate fi considerată o motivaţie întemeiată, dar, totuşi, când ştii că ai o astfel de problemă, şi pentru că noi am permis şi am solicitat prezenţa colegului nostru, era cel mai normal şi de interes pentru dumnealui, cred, în primul rând, să vină. Nu cred că ajută pe nimeni să lungim subiectul ăsta atâtea săptămâni. Tot noi, sau mai bine zis colegii, au votat acum câteva săptămâni un calendar foarte clar, nici ăla foarte strâns, dar, mă rog, era altceva. Îmi pare rău că nu am putut să finalizăm”, a afirmat Boboc. Preşedintele Comisiei juridice a menţionat că în timpul şedinţei comisiei Isăilă a fost sunat, dar nu a răspuns la telefon. Pentru amânarea deciziei Comisiei juridice au fost 5 voturi „pentru” şi 3 „împotrivă”. Cazul senatorului Marius Isăilă se află în atenţia Comisiei juridice din Senat, care urmează să propună plenului o rezoluţie pentru încuviinţarea arestării preventive sau respingerea solicitării formulate de DNA. Procurorii susţin că în 2012, Isăilă ar fi solicitat o mită de 200.000 de euro de la un om de afaceri pentru a interveni în soluţionarea favorabilă a controlului ANAF, el fiind la acel moment şef serviciu în Ministerul Finanţelor. Actualul senator PSD, alături de consilierul său Ştefan Cristian Ene, ar fi primit 180.000 de euro, în vreme ce un intermediar al mitei a obţinut 20.000 de euro din suma totală.
Acasă Actualitate Actualitate internă Comisia juridică amână decizia în cazul Isăilă până după europarlamentare