Slujbele Săptămânii Mari – Deniile

0
387

Credincioşii ortodocşi au intrat în ultima săptămână a Postului Paştelui, numită Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare), perioadă în care se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. În această săptămână, până vineri, se săvârşeşte slujba Deniilor, rânduieli de o frumuseţe deosebită, care evidenţiază momentele dramatice legate de Patimile şi Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos.

Două dintre acestea au o semnificaţie aparte şi o structură specială. Astfel, Denia din Joia Patimilor, cunoscută şi sub numele de Denia celor 12 Evanghelii, recapitulează şi actualizează în conştiinţa credincioşilor istoria mântuirii, începând cu Cina cea de Taină şi continuând cu prinderea Mântuitorului în grădina Ghetsimani, aducerea Lui la arhiereii Ana şi Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către Pilat, batjocorirea, răstignirea şi moartea, încheind cu punerea în mormânt. Denia de vineri seara cuprinde rânduiala Prohodului Domnului, cântări de o frumuseţe şi profunzime deosebite, care evocă deopotrivă durerea nespusă la vederea Fiului lui Dumnezeu pe cruce, cât şi nădejdea în biruinţa Învierii ce se întrezăreşte. Slujba se încheie cu procesiunea de înconjurare a bisericii, care simbolizează înmormântarea Domnului.