Sindicaliştii de la “Spiru Haret” Dolj au ieşit la protest. “România educată scoate personalul din învăţământ în stradă”

0
1140

Astăzi, câteva sute de persoane, din Sindicatul din Învăţământ “Spiru Haret” Dolj, structură parte a Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”, au protestat în Piaţa “Mihai Viteazul ” din Craiova. Cadre didactice și reprezentanţi ai personalului nedidactic şi ai celui auxiliar şi-au spus păsurile privind salarizarea lor. După cum precizează sindicaliştii, se poate merge chiar până la declanşarea unei greve generale în învăţământ, care nu este dorită de nimeni din întregul sistem de învăţământ.

Membrii de sindicat de la ” Spiru Haret ” Dolj au protestat, astăzi, în Craiova, în Piaţa “Mihai Viteazul”. Îşi spuneau păsurile, pe care vor să le vadă rezolvate. “Vorbim despre salarizare, nu numai a personalului didactic. Ne referim şi cel auxiliar şi la cel nedidactic. Cum suntem plătiţi, în prezent, noi, cei din sistem, se referă la anii 2017 – 2018, ceea ce este cu mult depăşit. Punem în discuţie inclusiv plata cadrelor de conducere din instituţiile de învăţământ preuniversitar. Ne dorim, de asemenea, plata sporurilor cuvenite şi a orelor suplimentare. Sloganul manifestaţiei de astăzi este “România educată scoate personalul din învăţământ în stradă”. Vom continua protestele, împreună şi cu celelalte organizaţii sindicale, ultima soluţie fiind o grevă generală, pe care nu o doreşte cineva”, a precizat prof. Nicuşor Cotescu, preşedinte al Sindicatului “Spiru Haret” Dolj.

Personalul din învăţământ cere salarii decente

Aşa cum am menţionat, şi cum se vede şi în fotografii, sindicaliştii au ieşit în stradă, pentru a-şi cere drepturile. “Sunt mecanic – fochist la Liceul “Matei Basarab” din Craiova. Am aproape 40 de ani de vechime şi am puţin, ca salariu, peste 2.000 de lei. Păi, cum poţi trăi aşa?”, a spus Ion Bobocel. “Nu ştiu cum ne vom descurca. Trebuie aplicată Legea salarizării unice în sistemul bugetar. Chiar nu se mai poate. Nu solicităm decât salarii decente”, a precizat Nicolae Ungureanu, profesor de Educaţie tehnologică la Şcoala Gimnazială “Ion Ţuculescu” din Craiova. La rândul său, prof. Adrian Sîrbu, care predă Matematica la Liceul Tehnologic “Dimitrie Filişanu” din Filiaşi, a precizat: “Nu se mai poate cu aceste salarii. Un profesor debutant nu mai are atracţie să-i înveţe pe copii. Şi, apoi, cum să-i mai atragem pe elevi? Este foarte greu”.