Acţiune de amploare a Poliţiei Române, pentru combaterea braconajului piscicol

0
301

În perioada 24 – 25 martie a.c., la nivelul inspectoratelor de poliție județene  Brăila, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Ialomița, Mehedinți, Olt, Teleorman Tulcea și Vâlcea, precum și la nivelul Serviciului de Poliție Delta Dunării, a avut loc acțiunea „ACTION DAY – FISHERY”, pentru combaterea braconajului piscicol și a activităților ilegale de deținere, transport și comercializare a peștelui, produselor din pește și a altor viețuitoare acvatice, obținute din habitatele piscicole naturale și/sau acvacultură.

În cadrul acțiunii, au fost executate 389 de controale, dintre care unul în apele maritime teritoriale, 99 în apele continentale, 13 în amenajările piscicole și asociațiile de profil, 56 pe linia provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării peştelui, produselor şi subproduselor din peşte, 174 pe linia legalității transportului peștelui, produselor și subproduselor din pește. Totodată, au fost verificate 325 de obiective, dintre care 128 de societăți comerciale, 28 de amenajări piscicole și asociații de profil, 89 de piețe, târguri și alte locuri și alte 80 de obiective. De asemenea, au fost verificate 1.623 de mijloace de transport, dintre care 1.541 de vehicule, 52 de ambarcațiuni și alte 30 de mijloace. La activități au participat polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și angajați ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării și ai altor structuri. Astfel, au fost constatate 39 de infracțiuni, dintre care 23 prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008, 10 prevăzute de Codul Penal și 6 prevăzute de alte acte normative, fiind aplicate 868 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 494.000 de lei, dintre care 64 la O.U.G. nr. 23/2008, în valoare totală de 8.000 lei și 804 prevăzute de alte acte normative, în valoare totală de 486.000 de lei. În cadrul activităților au fost confiscate 919 kilograme de pește, dintre care 136 de kilograme de crap, 328 de kilograme de caras, 113 kilograme de plătică, 6 kilograme de șalău și 336 de kilograme de alte specii. Totodată, au fost ridicate și confiscate 300 de carmace, 116 plase monofilament, 18 plase de pescuit, din fir textil, un autovehicul și alte 1.605 bunuri.