Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a transmis, astăzi, o scrisoare deschisă cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, în care a evidențiat importanța contribuției acestora la menținerea echilibrului emoțional al elevilor, al părinților și, nu în ultimul rând, al întregii societăți. Totodată, oficialul a subliniat importanța creării de contexte educaționale prin orice mijloace de comunicare, motivându-i pe elevi să rămână conectați la educație. Monica Anisie a asigurat cadrele didactice că la nivelul Ministerului Educației și Cercetării se lucrează la scenarii care să compenseze efectele acestei crize, efecte care vizează atât elevii, cât și cadrele didactice. Măsurile adoptate vor fi comunicate oficial și vor avea în vedere ca elevii să nu sufere și să nu piardă de pe urma acestei suspendări a cursurilor.
Acasă Ultima oră Ministrul EducaÈ›iei: “ÃŽn aceste momente, conÈ™tientizăm cu toÈ›ii cât ne lipseÈ™te È™coala”