Coronavirus în Ungaria: 447 de infectări şi 15 decese

0
515

Încă două persoane, ambele în vârstă de peste 90 de ani, au decedat în Ungaria după ce au fost testate pozitiv la noul coronavirus, ridicând totalul deceselor la 15, iar numărul de cazuri confirmate de infectare din ţară a crescut la 447.

Din totalul celor 447 de persoane infectate, 10 sunt iranieni, doi britanici, unul kazah şi unul vietnamez, restul fiind cetăţeni ungari.

Autorităţile ungare mai precizează că un total de 71 de persoane se află în carantină în spitale şi au fost prelevate 13.301 teste, iar 34 de persoane s-au recuperat complet după contractarea virusului, care este răspândit în întreaga ţară.

Cel mai recent sondaj de opinie realizat de institutul Nezopont a indicat luni că 90% dintre unguri susÅ£in menÅ£inerea stării de urgenţă, 58% apreciind că parlamentul ar trebui să autorizeze guvernul să ia măsuri extraordinare “până la sfârÅŸitul epidemiei”. AlÅ£i 39% dintre unguri consideră că starea de urgenţă ar trebui extinsă până pe 30 iunie, urmând ca apoi parlamentul să decidă asupra unei posibile noi prelungiri.

Sondajul a mai arătat că 72% dintre unguri se declară de acord cu propunerea guvernului de a înăspri sancţiunile pentru răspândirea de zvonuri legat de noul coronavirus.

Luni, legislativul ungar ar urma să dea undă verde unui proiect de lege care va acorda guvernului premierului Viktor Orban puteri sporite în cadrul stării de urgenţă, pe o durată nedeterminată.