Doi virtuozi ai viorii, un sunet inconfundabil: Stradivarius

0
135

Sunetul inconfundabil a două viori Stradivarius va răsuna în concertul simfonic „Baroque & Classical Music Treasures”, prezentat de mâine-seară, ora 19.00, la Filarmonica „Oltenia”. Solişti sunt renumitul virtuoz al viorii şi pedagog Mincho Minchev, din Bulgaria, care va cânta cu vioara Stradivarius „Baron Wittgenstein” 1716 şi la violă, şi Răzvan Stoica, muzician cu o carieră artistică impresionantă, care readuce la Craiova vioara Stradivarius „Queen ex-Ernst” 1729.

Ivan IlievDe la pupitrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Oltenia”, Ivan Iliev (Bulgaria) va dirija un program în care se regăsesc Concertul în Re minor pentru două viori şi orchestră, BWV 1043 de J.S. Bach şi Sinfonia concertante în Mi bemol major pentru vioară, violă şi orchestră, K. 364 de W.A. Mozart. În partea a doua a concertului se va cânta Simfonia nr. 104 în Re major (H: 1/104), „Londoneza” de Joseph Haydn.

Pentru cei interesaţi, povestea celor trei muzicieni invitaţi şi a viorilor Stradivarius va fi spusă în preziua concertului – astăzi, ora 18.00, la Sala „Filip Lazăr” – în cadrul Întâlnirilor „AmiTEA”, cu acces liber pentru public şi cu Ramona Bădescu, PR al Filarmonicii, şi muzicologul Constantin Secară în rol de moderatori.

Născut în 1950, în oraşul Gabrovo (Bulgaria), renumitul virtuoz al viorii şi pedagog Mincho Minchev s-a remarcat ca fiind cel mai tânăr finalist – alături de Piotr Janowski – la Concursul Internaţional pentru Vioară „Henryk Wieniawski” (ediţia a V-a, 1967, Polonia). Este, de asemenea, laureat al Concursului „Niccolo Paganini” (Italia), unde a obţinut Premiul al II-lea la ediţia a XVII-a, 1970 (Premiul I nu s-a acordat) şi deţinător al Premiului I la trei ediţii ale Concursului Internaţional „Carl Flesch”. Ani de-a rândul, a câştigat toate concursurile naţionale pentru vioară, urmând ca pe parcursul carierei artistice să cânte pe toate scenele prestigioase de concert din întreaga lume. Este discipol al reputatului profesor Emil Kamilarov şi a urmat cursuri de specializare cu prof. Ifrah Neaman.

Valorosul instrument i-a fost cumpărat de Guvernul Bulgariei, în urmă cu 40 de ani

Mincho MinchevÎn 1977, Guvernul Bulgariei a cumpărat pentru tânărul violonist virtuoz aflat în plină ascensiune artistică vioara Stradivarius „Baron Wittgenstein” 1716 (valorosul instrument aparţinuse anterior lui John Corigliano Sr., fost concertmaestru al Filarmonicii New York). Alături de cariera solistică de excepţie, Mincho Minchev s-a afirmat şi ca profesor de vioară: din 1990 – la Folkwang Hochschule (Essen, Germania), iar din 2005 – la Noua Universitate Bulgară (Sofia). Deţinător al titlului de Artist al Poporului, între anii 1975-1990 Mincho Minchev a fost solist al Filarmonicilor din Sofia şi Varna. Susţine cursuri de măiestrie violonistică în Mexic, Cuba, Turcia, Grecia, Macedonia, Slovenia, Japonia, Coreea de Sud, Australia etc. Este membru în juriile unor renumite concursuri internaţionale, precum „Carl Flesch” (Anglia), „Rodolfo Lipizer” (Italia), „Ifrah Neaman” (Germania) ş.a. Din 2000 este director artistic al Festivalului „Emil Ceakarov” de la Burgas, iar din 1993, director artistic al Academiei Internaţionale de Vară de la Varna.

Premiu la Salzburg: vioara Stradivarius „Queen ex-Ernst”, datând de aproape trei secole

Razvan StoicaCâştigător al Premiului „New Talent” Bratislava 2013 şi deţinător al titlului de „Cel mai bun violonist din Europa sub 28 de ani”, cunoscut pentru „virtuozitatea sa, pasiunea şi superba sa interpretare”, violonistul Răzvan Stoica desfăşoară o carieră artistică impresionantă. După absolvirea cursurilor Liceului de Muzică „George Enescu” din Bucureşti, şi-a continuat studiile la Conservatorul Regal din Amsterdam (Olanda), clasa prof. Ilya Grubert.

Tânărul violonist a câştigat peste 24 de premii naţionale şi internaţionale la competiţii prestigioase, incluzând, printre altele, Concursul „Perosi” (Tortona), olimpiadele naţionale de interpretare instrumentală (România) şi Concursul pentru duete de la Bolzano (Italia). În anul 2009 a obţinut Premiul I „Strad Prize” (Salzburg, Austria) şi a primit vioara Stradivarius „Queen ex-Ernst”, datând din 1729. Repertoriul muzicii de cameră este o preocupare deosebit de importantă a sa, astfel că în 1996 s-a alăturat sorei lui, pianista Andreea Stoica, spre a cânta în duetul de succes „Duo Stoica”.

În vara anului 2014, ca invitat al Filarmonicii „Oltenia”, violonistul Răzvan Stoica a fost protagonistul celei de-a II-a ediţii a proiectului artistic „Turneu în Oraş”, prilej cu care a delectat publicul craiovean cu cinci concerte open air desfăşurate sub genericul „Magia Paganini”. Ulterior (octombrie 2014), a evoluat ca solist în compania Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Oltenia”, ca invitat în spectacolul „Vivaldi Colours” susţinut la Sala Polivalentă.

***

Născut în Bulgaria, Ivan Iliev a absolvit cursurile Academiei de Muzică din Sofia. S-a perfecţionat în domeniul dirijatului de orchestră cu profesorii Michael Esselstrom (la Indiana University, 2003), Victor Yampolsky (la Northwestern University) şi Julian Shew (la Universitatea de Stat din Louisiana). Studiile postuniversitare le-a absolvit, de asemenea, în S.U.A., ca licenţiat al Universităţii din Indiana. În perioada 2006-2008 a urmat programul de studii doctorale al Universităţii de Stat din Louisiana, susţinând apoi teza de doctorat la Academia Naţională de Muzică din Sofia. În calitate de dirijor al Orchestrei Simfonice a Academiei Naţionale de Muzică din Sofia şi ca dirijor principal al Orchestrei Filarmonice din Pleven a susţinut concerte acoperind o mare varietate de repertorii, valoarea performanţelor sale profesionale fiind unanim recunoscută de public şi de criticii de specialitate. În prezent, este consultant artistic al Filarmonicii „Oltenia”.