Ancheta în cazul politicianului francez Francois Fillon: Soţia sa a fost inculpată pentru complicitate

0
421

penelope-francois-fillon-2Penelope, soţia lui Francois Fillon, candidatul Partidului Republicanii la preşedinţia Franţei, a fost inculpată pentru complicitate în în investigaţia privind angajarea fictivă a unor rude apropiate ca asistenţi, potrivit unei surse judiciare. Penelope Fillon a fost audiată de magistraţii francezi timp de mai multe ore în cursul zilei de marţi, iar candidatul prezidenţial a fost plasat sub investigaţire formală la începutul lunii fiind acuzat că a plătit sute de mii de euro familiei sale pentru meserii pe care nu le-au prestat. Candidatul partidului Republicanii (centru-dreapta) în scrutinul prezidenţial din Franţa şi soţia sa de origine din Ţara Galilor au negat acuzaţiile. Până recent, Fillon era candidatul favorit la câştigarea alegerilor, care vor  avea loc în două etape în aprilie şi mai, însă fostul prim ministru francez se află actualmente în spatele liderului partidului Frontul Naţional. de extremă dreaptă, Marine Le Pen şi centristului Emmanuel Macron în cursa pentru preşedinţie. François Fillon, candidatul partidului Republicanii (centru-dreapta) în scrutinul prezidenţial din Franţa, a fost pus sub acuzare, săptămâna trecută, pentru deturnare de fonduri publice, în investigaţia privind angajarea fictivă a unor rude apropiate ca asistenţi. Francois Fillon, în vârstă de 63 de ani, este acuzat că a angajat-o fictiv pe soţia sa, Penelope, şi pe cei doi doi copii ai săi, Marie şi Charles,  în posturi de asistenţi parlamentari, remuneraţiile fiind de mii de euro. În pofida investigaţiei, Francois Fillon a refuzat să se retragă din cursa electorală prezidenţială. “Sunt convins că, indiferent dacă va dura ceva timp, justiţia îmi va stabili nevinovăţia”, declara François Fillon. Fillon este suspectat de spălare de fonduri publice, de complicitate la deturnare de fonduri, dar şi de primire de fonduri fără a-şi fi declarat integral bunurile. De asemenea, există suspiciuni în legătură cu o slujbă pe care Penelope Fillon a avut-o la o revistă literară deţinută de un prieten miliardar al cuplului, unde nu ar fi prestat deloc ore de muncă.