Hollande cere francezilor să accepte reducerea beneficiilor sociale şi a celor acordate la pensie

0
364
Francois Hollande

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a cerut populaţiei să accepte o reducere a beneficiilor sociale şi a celor acordate la pensie, parte a unui efort naţional de resuscitare a economiei muribunde a ţării şi de limitare a şomajului. Într-un discurs televizat joi noapte, care a durat mai mult de o oră, Hollande a promis revizuirea taxei de 75% pe veniturile mai mari de 1 milion de euro, după ce aceasta a fost respinsă de justiţia franceză, potrivit Bloomberg. În forma revizuită, companiile şi nu agajaţii ar trebui să plătească în următorii doi ani o taxă de 75% pe salariile mai mari de 1 milion de euro. De asemenea, preşedintele s-a angajat să evite orice nouă creştere de taxe anul următor, în timp ce cheltuielile statului urmează să fie diminuate în continuare. Guvernul va combate birocraţia şi va proteja bugetul apărării, a spus el. „Nu putem aştepta să vină creşterea (n.r. – economică). Trebuie să mergem să o căutăm. Nu vreau doar să repun în ordine finanţele statului, vreau să arăt că putem face mai bine”, a declarat Hollande. Schimbările la beneficiile pentru şomaj şi o reducere propusă la ajutoarele pentru familii ar reprezenta măsuri fără precedent în Franţa, notează Bloomberg, în timp ce un plan de creştere a vârstei de pensionare ar extinde iniţiative ale predecesorului său, Nicolas Sarkozy. Măsurile subliniază dificultăţile preşedintelui socialist de a echilibra cerinţele votanţilor cu presiunile pentru reformarea economiei ţării exercitate de investitorii în obligaţiuni şi partenerii europeni. Economia Franţei, a doua ca mărime din zona euro, a stagnat în ultimii doi ani, iar biroul de statistică se aşteaptă ca situaţia să se menţină până în iunie. Cererile pentru ajutor de şomaj au urcat constant în ultimele 22 de luni, în contextul desfiinţării a zeci de mii de locuri de muncă de către companii precum PSA Peugeot Citroen şi Alcatel Lucent. Numărul persoanelor care îşi caută un loc de muncă este aproape de nivelul record de 3,196 milioane din ianuarie 1997. „Am spus întotdeauna că aceşti doi ani vor fi dificili”, a menţionat Hollande, reluând un angajament de a opri avansul şomajului şi de a reporni creşterea economică până la sfârşitul anului în curs. Ajutoarele pentru şomaj ar trebui să includă mai multe stimulente pentru revenirea pe piaţa muncii, iar ajutoarele acordate familiilor cu copii vor fi, de asemenea, analizate. „Trăim mai mult, ceea ce este foarte bine, dar va trebui să plătim mai mult în sistem. Practica de a acorda familiilor bogate acelaşi sprijin pentru copii precum familiilor sărace nu va dura”, a afirmat el.