Peste 75 de milioane de lei investiţi în dezvoltarea infrastructurii pentru turismul balnear

0
345

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, a  semnat, zilele trecute, un nou contract de finanţare în valoare totală de 75.534.153,19 lei, din care finanţarea nerambursabilă reprezintă 34.353.839,40 lei (7.895.619,26 euro). Contractul a fost semnat de Marilena Bogheanu, director ADR S-V Oltenia, şi Constantin Necsoiu, director SC Călimăneşti-Căciulata SA. Acest contract se finanţează în cadrul domeniul de intervenţie 5.2 „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice” şi are ca obiectiv dezvoltarea turismului balnear în staţiunea balneo-climatică de interes naţional Călimăneşti-Căciulata”.

Proiectul implementat de SC Calimăneşti Căciulata SA îşi propune, pe de o parte, reabilitarea reţelelor de captare şi transport a 19 izvoare minerale cu potenţial terapeutic din staţiunea balneoclimatică Călimăneşti-Căciulata; refacerea, modernizarea şi dotarea a Bazei de tratament Cozia-Călimăneşti pentru a pune la dispoziţia pacienţilor 13 noi proceduri şi 17 cabinete medicale. Pe de altă parte, construirea a cinci noi piscine şi reabilitarea celor cinci deja existente; dotarea bazei de tratament Cozia-Călimăneşti, modernizarea sălilor de saună, masaj, fitness şi piscine; amenajarea, modernizarea, refacerea a cinci pavilioane de cură pentru a facilita utilizarea izvoarelor minerale şi, nu în ultimul rând, crearea a 64 de locuri noi de muncă.

                            

Marilena Bogheanu (foto), director ADR S-V Oltenia: “Dezvoltarea infrastructurii pentru turismul balnear la SC Călimăneşti-Căciulata SA este al 15-lea contract finanţat în cadrul domeniului 5.2 al POR. Autorităţi publice – Consiliile Judeţene Vâlcea şi Gorj, municipiile Craiova şi Slatina, primăriile Orşova şi Băile Govora, dar şi agenţii economici au înţeles importanţa dezvoltării şi modernizării infrastructurii turistice care va conduce la dezvoltarea acestui domeniu strategic. Potenţialul turistic existent în regiune justifică sprijinul financiar acordat până în prezent – peste 35 de milioane de euro nerambursabili – pentru reabilitarea infrastructurii zonelor turistice, în vederea valorificării patrimoniului natural, istoric şi cultural,  pentru  includerea acestora în circuitul turistic şi promovarea lor în scopul atragerii  turiştilor”.