La 25 ianuarie 1955 cu exact 70 de ani în urmă, Kremlinul a emis un decret al Prezidiului Sovietului Suprem al ex-URSS pentru a pune capăt stării de război cu Germania. Potrivit documentelor istorice, timp de 10 ani după „ziua victoriei” cele două ţări au rămas în stare de conflict militar. Moscova era interesată de tehnologia germană, iar Bonn-ul, pe atunci capitala Germaniei, dorea revenirea în ţară a prizonierilor de război. În toamna anului 1955 cele două ţări au căzut de acord în privinţa deschiderii de ambasade. Presa rusă menţionează chiar un detaliu insolit: în 1955 naţionala de fotbal a ex-URSS a învins, la Moscova, reprezentativa RFG (campioană mondială) în faţa a 70.000 de spectatori, printre care foşti luptători în prima linie a frontului, în timpul războiului. În ex-URSS, RFG era percepută ca un stat imperialist, revanşard şi agresiv, în timp ce Bonn-ul vedea în ruşi întruchiparea răului, un inamic politic, ideologic şi militar, principalul obstacol în calea restabilirii unităţii germane. Ostilitaeta reciprocă era alimentată de amintirile oamenilor obişnuiţi despre ororile războiului. În memoriile sale Nikita Hrusciov, fost prim-secretar al CC al PCUS, susţine că ambele părţi ar fi vrut să încheie un tratat de pace, dar abordările diferite privind viitorul RDG, împiedicau acest deziderat. Capitularea de la 8-9 mai 1945 a fost semnată din partea germană de şeful de stat major al comandamentului suprem al forţelor armate şi comandanţii ramurilor militare, dar nu şi de liderii politici ai celui de al treilea Reich. Adică a fost un act de capitulare. Pe 5 iunie a fost adoptată declaraţia înfrângerii Germaniei (aşa-numita declaraţie de la Berlin) potrivit căreia toată puterea trecea autorităţilor de ocupaţie, exercitată de Consiliul Aliat de Control al puterilor învingătoare. Ce a urmat după Potsdam, unde s-a convenit asupra descentralizării, demilitarizării, denazificării, nu mai amintim. În 1946 au avut loc alegeri locale în zonele de ocupaţie urmate de reforma monetară. Kremlinul, în mod paradoxal, a prezentat cereri pentru unitatea Germaniei, conform unei note a lui Stalin din 10 martie 1952. Conservarea unei Germanii unite a fost respinsă de aliaţi. De fapt Stalin -războiul rece era în plină derulare-, încerca, prin alegeri, să aducă la conducere comuniştii şi să obţină orientarea pro-sovietică pentru toată Germania. Deloc surprinzător, sportul s-a dovedit un bun ambasador: pe 27 ianuarie 1955 o reprezentativă de hochei pe gheaţă a Renaniei Nord-Westfalia a jucat la Moscova cu echipa acesteia. Rezolvarea problemei repatrierii tuturor prizonierilor de război aflaţi pe teritoriul URSS, a permis stabilirea relaţiilor diplomatice. Tensiunile au reapărut după ce RFG a aderat la NATO la 9 mai 1945, URSS şi aliaţii răspunzând prin semnarea Pactului de la Varşovia. Divizarea Europei s-a accentuat şi Războiul Rece s-a intensificat.
